Fecioara Maria prezentă mereu alături de Fiul ei Înviat
09.05.2011, Vatican (Catholica) - În dimineaţa Paştelui, Maria a devenit Maica Fiului Înviat, chipul lui luminos reflectându-se în ea. Cu aceste meditaţii a introdus Papa Benedict al XVI-lea rugăciunea Regina Caeli de la amiază de duminică, 8 mai 2011, după încheierea Liturghiei din parcul San Giuliano din Mestre. Pontiful s-a aflat sâmbătă şi duminică în regiunea Veneţiei.
Iubiţi fraţi şi surori!
La sfârşitul acestei solemne celebrări euharistice, ne întoarcem privirea către Maria, Regina Cerului. Odată cu dimineaţa Paştelui, ea a devenit Maica Celui Înviat şi unirea ei cu El este atât de profundă încât acolo unde este prezent Fiul, Mama nu poate să nu fie prezentă. În aceste frumoase împrejurimi, daruri şi semne ale frumuseţii lui Dumnezeu, cât de multe sanctuare, biserici şi capele sunt dedicate Mariei! În ea se reflectă chipul luminos al lui Cristos. Dacă o urmăm cu supunere, Fecioara ne va conduce la El.
În aceste zile ale perioadei pascale, să ne lăsăm cuceriţi de Cristos Înviat. În El, noua lume a iubirii şi păcii constituie aspiraţia profundă a fiecărei inimi umane. Fie ca Domnul să vă dea vouă, locuitorilor acestor pământuri bogate într-o îndelungată istorie creştină, darul de a trăi Evanghelia după modelul Bisericii primare, în care „mulţimea celor care au crezut era o singură inimă şi un singur suflet” (Fapte 4,32).
Să o invocăm pe Preasfânta Fecioară Maria, care i-a susţinut pe primii martori ai Fiului ei în predicarea Veştii celei Bune, pentru ca să susţină şi astăzi eforturile apostolice ale preoţilor; să facă rodnică mărturia persoanelor consacrate; să însufleţească munca zilnică a părinţilor în prima transmitere a credinţei către copiii lor; să lumineze drumul tinerilor pentru ca ei să poată merge cu încredere pe calea trasată de părinţii lor; să umple inimile bătrânilor cu speranţă; să mângâie cu apropierea ei pe toţi bolnavii şi pe cei care suferă; să asiste munca numeroşilor laici care colaborează activ la noua evanghelizare, în parohii, în asociaţii precum Acţiunea Catolică, care sunt atât de adânc înrădăcinate şi prezente în aceste pământuri, în mişcările care, în varietatea carismelor şi a acţiunilor lor, sunt un semn al bogăţiei ţesutului eclesial – mă gândesc la grupuri precum Mişcarea Focolarelor, Comunione e Liberazione şi Calea Neocatecumenală, pentru a menţiona doar câteva. Îi încurajez pe toţi să acţioneze cu un adevărat spirit de comuniune în această mare vie în care Domnul ne-a chemat să lucrăm. Marie, Maica Celui Înviat şi a Bisericii, roagă-te pentru noi!
