Trăieşte din plin în AC – fii animator!
22.07.2011, Odorheiu Secuiesc (Catholica) - În perioada 14-17 iulie 2011, la Casa Sfântul Iosif a Surorilor din Congregaţia Inimii Neprihănite din Odorheiu Secuiesc, a avut loc un curs de formare pentru animatori, organizat de sectorul copii al Federaţia Acţiunea Catolică din România. La curs au participat 33 de tineri animatori din cele cinci asociaţii membre ale Acţiunii Catolice: AC Iaşi, ASTRU Blaj, ASTRU Cluj, ASTRU eparhial Lugoj, ASTRU Oradea, precum şi întreaga echipă a sectorului copii, alături de pr. Florin Sescu, asistentul spiritual al sectorului copii. Invitaţi au fost Oana Tuduce, preşedinte al Acţiunii Catolice din România, şi pr. Felix Roca, asistent spiritual general al ACRo. Tema cursului a fost „Trăieşte din plin în AC – fii animator!” iar moto-ul „În dar aţi primit, în dar să daţi”(Matei 8,10), aflăm de pe ActiuneaCatolica.ro.
Cursul a început joi seara, cu Sfânta Liturghie urmată de salutul de bun venit al vicepreşedintei sectorului copii, Bernadeta Farţade-Gabor, prezentarea echipei naţionale a sectorului copii, salutul sorei Emilia Trif, superioara Casei Sfântul Iosif, care a prezentat un scurt istoric al Congregaţiei, mănăstirea şi specificul casei. Au urmat stabilirea de comun acord a regulilor de bună funcţionare a cursului de formare şi o serie de jocuri de cunoaştere coordonate de Raluca Fernea, consilier naţional al sectorului copii, în care tinerii au avut ocazia să interacţioneze şi să afle mai multe lucruri unii despre ceilalţi. Ziua de vineri s-a deschis cu Sfânta Liturghie prezidată de Excelenţa Sa Girolamo Grillo, Episcop emerit de Civitavecchia şi Tarquinia, după care Bernadeta Farţade-Gabor a deschis în mod oficial cursul formativ, urmând salutul Oanei Tuduce şi al pr. Felix Roca, care a explicat frumuseţea motoului şi a temei cursului.
Prima sesiune formativă, cu titlul „Animator… de ce?”, a fost ţinută de pr. Felix Roca. În cadrul prezentării au fost expuse motivele pe care un tânăr trebuie să le aibă pentru a fi animator, a fost „conturat” portretul unui bun animator şi s-au prezentat 7 tipuri de animatori. „Orice persoană care porneşte la un drum are nevoie să ştie de ce doreşte să parcurgă acel drum, unde îl duce şi cum trebuie să îl străbată. Poate un tânăr sau o tânără care îşi asumă misiunea de animator nu are clare toate răspunsurile şi motivaţiile, dar face ceea ce face din toată inima. Este ca şi cum ar fi natural să se implice, să ofere ceea ce este bun şi frumos din viaţa sa.” A urmat un atelier în care tinerii, împărţiţi în 6 grupuri de discuţii, au identificat posibilitatea de a diminua tendinţele negative ale animatorilor: plângăciosul, şeriful, proful, colonizatorul, mângâietorul, turistul, autonomul.
A doua prezentare, ţinută de Bernadeta Farţade-Gabor, „Animator… pentru cine?”, a urmărit prezentarea elementelor fundamentale ale unui grup, caracteristicile grupului AC şi etapele principale de dinamică a grupului. Atelierul care a urmat a oferit participanţilor posibilitatea de a găsi împreună activităţile specifice fazelor de evoluţie a grupului: faza iniţială, criza şi faza de funcţionare şi integrare a grupului. După-amiaza a continuat cu două sesiuni formative: „Direcţii de acţiune ale Acţiunii Catolice”, coordonat de Bernadeta Farţade-Gabor în colaborare cu Ramona Laslău şi Ana-Maria Cobzaru, consilieri ai sectorului copii, şi „Organizarea unei activităţi”, moment susţinut de Codruţa Mureşan. Fiecare prezentare a fost urmată de câte un atelier specific, în care participanţii au putut aprofunda mai bine ideile prezentate.
Seara a continuat cu un joc complex, „Traseul cu peripeţii”, în care tinerii, îndeplinind sarcinile cerute de organizatorii cursului, s-au familiarizat cu unele metode de animare şi au înţeles importanţa respectării regulilor şi a lucrului în echipă. Ziua de sâmbătă a început cu Sfânta Liturghie, urmată de sesiunea formativă „Animator… cum?”, în cadrul căreia au fost prezentate câteva metode şi tehnici de animare pe care participanţii au trebuit să le identifice din jocul din seara precedentă. În cadrul aceleiaşi sesiuni au fost prezentate şi unele modalităţi de gestionare a timpului unui animator în organizarea unei activităţi. Prezentarea a fost coordonată de Ramona Laslău şi Anca Jurcuţa, membre ale echipei naţionale a sectorului copii.
Programul de sâmbătă după-amiaza a inclus o sesiune formativă a pr. Florin Sescu, cu titlul „Animator… pentru ce?”, prezentând misiunea, rolul şi valorile animatorului, iar în cadrul atelierului care a urmat, participanţii au încercat să identifice misiunea şi valorile unor personaje biblice. Seara a urmat prezentarea asociaţiilor din care provin participanţii, precum şi momente recreative împreună cu copiii Casei Sfântul Iosif. Cursul s-a încheiat duminică dimineaţa, cu oferirea diplomelor şi a premiilor participanţilor, organizatorilor şi invitaţilor, urmată de participarea activă la Sfânta Liturghie, moment în care fiecare participant a primit un simbol al mandatului misionar: „Fiţi animatori în parohia voastră”.
