Ediţia a V-a a Marşului Credinţei la Oneşti
19.08.2011, Oneşti (Catholica) - În noaptea de 13 august 2011, pe străzile oraşului Oneşti s-a desfăşurat a cincea ediţie a manifestării intitulate „Marşul Credinţei”, organizat de Surorile lui Isus Răscumpărătorul, la care au participat câteva sute de persoane de diferite confesiuni creştine. Tema aleasă pentru acest an a fost inspirată din cartea profetului Isaia 41,10: „Nu te teme, Eu sunt cu tine”.
Marşul a început la sanctuarul „Fericitul Ieremia” cu o reflecţie despre educaţia creştină pe care Fericitul Ieremia a primit-o în familia sa evidenţiindu-se rolul familiei (în acest an dedicat ei) de a semăna în sufletul copiilor dorinţa nobilă a sfinţeniei. Pe parcursul marşului s-au făcut alte opriri pentru a reflecta asupra vieţii Sfinţilor Iosif şi Maria, a Apostolilor Petru şi Paul, a Sfintei Elena şi influenţa ei pozitivă asupra fiului ei, Constantin, oferind participanţilor oportunitatea de a descoperi chemarea la sfinţenie pe care Dumnezeu o face fiecărei familii indiferent de condiţia socială, economică sau contextul istoric în care trăieşte aceasta.
La miezul nopţii, la casa „Buna-Vestire” a Surorilor lui Isus Răscumpărătorul, în faţa lui Isus Euharisticul, participanţii la marş au continuat să implore binecuvântarea divină asupra familiilor şi au adus mulţumiri lui Dumnezeu pentru prezenţa providenţială cu care continuă să însoţească familia de astăzi, asigurând-o: „Nu te teme, căci eu sunt cu tine. Nu privi cu îngrijorare, căci eu sunt Dumnezeul tău. Eu te întăresc şi tot eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta mea biruitoare” (Is 41,10). Înainte de a se întoarce la casele lor, cei prezenţi au avut bucuria de a urmări un scurt spectacol organizat de grupul de tineri voluntari găzduiţi de surori în aceste zile. (Corespondenţă semnată de Surorile lui Isus Răscumpărătorul pe Ercis.ro)



