Creştinul îl urmează pe Domnul când acceptă cu iubire propria cruce
28.08.2011, Castel Gandolfo (Catholica) - A căuta doar banul şi succesul implică a raţiona „conform lumii” şi a-l pune pe Dumnezeu deoparte, a reamintit Papa Benedict al XVI-lea atunci când a reflectat asupra pericopei evanghelice de duminică, 28 august 2011, înainte de rugăciunea Angelus de la amiază. Mulţimea adunată la Castel Gandolfo a inclus mulţi tineri entuziaşti, care au intonat cântecul de la Ziua Mondială a Tineretului: „Esta es la juventud del Papa” (Acesta este tineretul Papei). Sfântul Părinte a reflectat asupra faptului că protestul lui Petru în faţa anunţării de către Cristos a pătimirii Sale se repetă astăzi, „când realizarea propriei vieţi este orientată doar spre succesul social, bunăstarea fizică şi economică”. Iată mai jos alocuţiunea papală, după traducerea redacţiei române a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori,
În Evanghelia de astăzi, Isus explică ucenicilor Săi că va trebui „să meargă la Ierusalim, să sufere multe din partea bătrânilor, arhiereilor şi cărturarilor, să fie ucis, iar a treia zi să învie din morţi” (Matei 16,21). Totul pare să se răstoarne în inima ucenicilor! Cum este posibil ca „Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu” (v. 16), să poată suferi până la moarte? Apostolul Petru se revoltă, nu acceptă acest drum, ia cuvântul şi îi spune Învăţătorului: „Dumnezeu să te ferească, Doamne! Asta nu ţi se va întâmpla niciodată!” (v. 22). Apare evidentă divergenţa dintre planul de iubire al Tatălui, care ajunge până la dăruirea Fiului Unul-născut pe cruce pentru salvarea omenirii, şi aşteptările, dorinţele şi planurile ucenicilor. Acest contrast se repetă şi astăzi: când realizarea propriei vieţi este orientată doar spre succesul social, bunăstarea fizică şi economică, nu se mai raţionează potrivit lui Dumnezeu, ci potrivit oamenilor (v. 23). A gândi conform lumii înseamnă a-l pune la o parte pe Dumnezeu, a nu accepta planul Său de iubire, aproape a-l împiedica să împlinească voinţa Sa înţeleaptă. De aceea, Isus îi spune lui Petru un cuvânt deosebit de dur: „Pleacă de la mine, Satano! Tu eşti o piedică în calea mea” (ibid.). Domnul învaţă că „drumul discipolilor este a-l urma pe El, Cel Răstignit. În toate cele trei Evanghelii explică totuşi acest a-l urma în semnul crucii… ca drumul ‘de a se pierde pe sine’, care este necesar pentru om şi fără care nu este posibil a se găsi pe sine însuşi (Isus din Nazaret).
La fel ca ucenicilor, şi nouă astăzi Isus ne adresează invitaţia: „Dacă vrea cineva să vină după mine, să renunţe la el însuşi, să-şi ia crucea şi să mă urmeze” (Matei 16,24). Creştinul îl urmează pe Domnul când acceptă cu iubire propria cruce, care în ochii lumii apare o înfrângere şi o „pierdere a vieţii” (cf. vv. 25-26), ştiind că nu o poartă singur, ci cu Isus, împărtăşind cu El acelaşi drum de dăruire. Slujitorul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea scria: „În mod misterios, Cristos însuşi, pentru a dezrădăcina din inima omului păcatul de prezumţie şi a manifesta Tatălui o ascultare integră şi filială, acceptă… să moară pe o cruce” (Exortaţia apostolică Gaudete in Domino, 9 mai 1975, AAS 67, 1975, 300-301). Acceptând de bună voie moartea, Isus poartă crucea tuturor oamenilor şi devine izvor de mântuire pentru toată omenirea. Sfântul Ciril din Ierusalim comenta: „Crucea biruitoare a iluminat ceea ce era orbit de ignoranţă, a eliberat pe cine era prizonier al păcatului, a purtat răscumpărarea întregii umanităţi (Catechesis Illuminandorum XIII,1: de Christo crucifixo et sepulto: PG 33, 772 B).
Să încredinţăm rugăciunea noastră Fecioarei Maria şi Sfântului Augustin, a cărui pomenire este astăzi, pentru ca fiecare dintre noi să ştie să îl urmeze pe Domnul pe drumul crucii şi să se lase transformat de harul divin, reînnoind modul de a gândi „pentru a putea recunoaşte care este voinţa lui Dumnezeu: ce îi place Lui, ce este bun şi desăvârşit” (Romani 12,2).
