Săptămâna educaţiei în Polonia, şi o nouă fericită în Italia
15.09.2011, Vatican (Catholica) - În salutul său adresat pelerinilor la sfârşitul audienţei generale din dimineaţa zilei de miercuri, 14 septembrie 2011, Papa Benedict al XVI-lea a reamintit că Polonia celebrează acum Săptămâna Educaţiei. „Educaţia, al cărei scop este dezvoltarea integrală a omului”, a spus el, „cere colaborarea părinţilor, a profesorilor şi a păstorilor, precum şi a diferitelor autorităţi de stat şi locale. Fie ca această săptămână să trezească un simţ de responsabilitate în toţi, pentru a asigura o formare de înaltă calitate a minţilor şi inimilor tinerilor”. „Astăzi”, a continuat Pontiful adresându-se pelerinilor vorbitori de limbă italiană, „liturgia ne invită să medităm asupra Crucii Domnului, şi mâine asupra suferinţelor Maicii Lui. Fie ca Crucea lui Cristos şi exemplul Mariei, Fecioara Durerilor, să lumineze vieţile voastre”.
În acest context, Sfântul Părinte a menţionat şi beatificarea din această zi, în oraşul italian Cosenza, a Elenei Aiello, fondatoare italiancă a Congregaţiei Surorilor Minime ale Pătimirii Domnului Nostru Isus Cristos. „În urma Congresului Euharistic Naţional al Italiei din Ancona, Biserica din Italia se bucură de ridicarea la cinstea altarelor a unui suflet cu o atât de puternică devoţiune euharistică. Sr. Elena obişnuia să spună că ‘Euharistia este hrana esenţială a vieţii mele… Sacramentul care dă sens… activităţilor mele zilnice’. Fie ca exemplul şi mijlocirea noii fericite să facă să crească în toţi iubirea pentru Preasfântul Sacrament al altarului”.
