Îndatoririle publice trebui exercitate cu demnitate şi responsabilitate
15.10.2011, Vatican (Catholica) - „Exerciţiul autorităţii civile este atât de important încât are un caracter aproape sacru; de aceea trebuie exercitată cu mare demnitate şi cu un puternic simţ de responsabilitate.” Aceste cuvinte au fost rostite vineri dimineaţa de Sfântul Părinte în faţa prefecţilor de provincie, însoţiţi de Roberto Maroni, ministrul de interne, într-o audienţă încadrată în celebrările care marchează 150 de ani de la unificarea Italiei.
În discursul său, Papa a subliniat modul în care în ţară „putem vedea urmele pe care credinţa creştină le-a lăsat în obiceiurile poporului italian, dând naştere la tradiţii religioase şi culturale nobile şi profund înrădăcinate, precum şi la o moştenire artistică unică în lume”. Şi astăzi Biserica Catolică „reprezintă o importantă prezenţă între oameni, conştientă de nevoile lor profunde, pe care le interpretează într-o logică a disponibilităţii şi slujirii.” „Conştientă de faptul că – aşa după cum spunea Papa Ioan Paul al II-lea – noi depindem unii de alţii, Biserica doreşte să se unească cu alte instituţii şi cu diferite organizaţii teritoriale, pentru a crea o platformă fermă de virtuţi morale pe care să se construiască o convieţuire demnă de om. În această misiune, Biserica arată că se poate baza pe colaborarea efectivă şi prietenească a prefecţilor, al căror rol este de a garanta coeziunea socială şi drepturile civile.”
Papa Benedict a amintit poziţia doctrinei sociale a Bisericii vizavi de administraţia publică, „care nu trebuie percepută ca impersonală sau birocratică, ci mai degrabă ca un act de asistare generoasă a cetăţenilor, desfăşurat în spiritul slujirii”. A observat apoi că munca prefecţilor de astăzi a devenit mai complexă şi mai arzătoare datorită nesiguranţei economice şi sociale, îndemnându-i pentru aceasta să nu se lase copleşiţi de dificultăţi. „Răspundeţi problemelor încredinţate vouă cu prudenţă şi cu simţul datoriei, mereu cu fidelitate angajamentului faţă de adevăr şi urmărind apărarea binelui suprem. […] Ca reprezentanţi ai statului, sunteţi chemaţi să combinaţi autoritatea cu profesionalismul în exercitarea responsabilităţilor, în special în timpuri de tensiune şi discordie.”
Papa a încheiat invitând prefecţii să urmeze exemplul patronului lor, Sf. Ambroziu, „pentru ca munca voastră să slujească mereu dreptatea, pacea, libertatea şi binele comun. Dumnezeu nu va înceta să sprijine eforturile voastre, răsplătindu-vă cu roade abundente pentru răspândirea civilizaţiei iubirii.”