Biserica trebuie să apere valorile universale
09.11.2011, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea i-a spus noului ambasador al Germaniei la Sfântul Scaun că Biserica Catolică are datoria de a apăra „adevărurile şi valorile care sunt ameninţate”, în special acele valori fundamentale pentru demnitatea umană. În cadrul audienţei acordate în ziua de luni, 7 noiembrie 2011, noul ambasador german Reinhard Scheppe a prezentat scrisorile sale oficiale de acreditare. Sfântul Părinte i-a spus ambasadorului că vizita sa din septembrie în Germania i-a oferit ocazia de a reflecta la cum pot Biserica Catolică şi Sfântul Scaun să fie în slujba unei societăţi pluraliste.
„Mulţi dintre contemporanii noştri văd influenţa creştinismului şi a altor religii ca un mod de a impune societăţii o anumită cultură şi un anumit mod de viaţă”, a spus Papa. „Acest punct de vedere nu este incorect, dar nu reprezintă o înţelegere completă a Bisericii Catolice”. Biserica nu numai că a format diferite feluri de comunităţi şi culturi, ea s-a şi „modelat după tradiţiile naţiunilor individuale”. „Biserica este conştientă, datorită credinţei sale, de faptul că ea cunoaşte adevărul despre om, şi astfel că este obligată să protejeze acele valori care sunt valabile pentru omenire în sine, dincolo şi deasupra culturilor individuale”.
Papa Benedict al XVI-lea a mai lăudat faptul că valorile umane fundamentale au devenit lege în Constituţia germană din 1949 şi în Declaraţia Drepturilor Omului. „Astăzi, însă, anumite valori de bază ale vieţii umane sunt din nou puse la îndoială, valori ce apără demnitatea pe care omul o are pur şi simplu în virtutea faptului de a fi om”, a spus el. Discutând tema vieţii umane şi problemele etice care înconjoară începutul şi sfârşitul ei, Papa a afirmat că omul nu este calificat să judece dacă un individ „este deja o persoană” sau „mai este încă persoană” „Cu atât mai puţin avem dreptul să manipulăm şi, să spunem aşa, ‘să creăm’ omul”.
„Doar o societate care respectă necondiţionat şi apără demnitatea fiecărei fiinţe umane, de la concepere la sfârşitul natural, se poate numi societate umană”, a subliniat el. Papa a apărat de asemenea poziţia Bisericii împotriva avortului. „Dacă Sfântul Scaun intră în domeniul legislativ în probleme fundamentale care implică demnitatea omului – cum sunt acelea care apar astăzi cu privire la existenţa prenatală a omului – ea face acest lucru nu ca un mod de a le impune celorlalţi indirect credinţa sa, ci ca un mod de a apăra valorile care sunt evidente tuturor deoarece privesc adevărul despre fiinţele umane”.
Papa Benedict al XVI-lea a ridicat apoi problema discriminării împotriva femeilor, „o problemă critică” aparent în creştere în Occident din cauza „tendinţelor materialiste şi hedoniste”. Relaţiile care nu ţin cont de demnitatea egală a bărbatului şi a femeii reprezintă „un grav afront adus omenirii”, a spus el. „A venit timpul să luăm o poziţie energică împotriva prostituţiei şi a accesibilităţii largi a materialelor erotice şi pornografice, inclusiv pe Internet. Sfântul Scaun se va asigura ca Biserica Catolică din Germania să ia iniţiative clare şi decisive împotriva acestor forme de abuzuri”.
