Aniversare CCEE: 40 de ani
24.11.2011, Vatican (Catholica) - La finalul audienţei generale de miercuri Sfântul Părinte i-a salutat pe pelerini în mai multe limbi, adresându-se şi „delegaţiei Forumului Catolic-Ortodox, care include numeroşi prelaţi cărora doresc să le transmit saluturile mele cordiale”. Apoi a transmis „sincere urări pentru a 40-a aniversare a Consiliului Conferinţei Episcopale Europene” (CCEE). Membrii CCEE sunt actualmente cele 33 de Conferinţe Episcopale Europene, prin preşedinţii lor, precum şi Arhiepiscopii de Luxembourg, de Monaco, cel maronit de Cipru şi PS Anton Coşa de Chişinău, Republica Moldova, plus Episcopul răsăritean de Mukachevo.
Papa Benedict a vorbit apoi în croată, salutând preoţii şi credincioşii veniţi din Eparhia greco-catolică de Krizevci. „Dragi prieteni”, a spus el, „aţi început să celebraţi un jubileu în Eparhia voastră, marcând 400 de ani de la unirea voastră cu Biserica Romei şi de la înfiinţarea Eparhiei de Marca. Astăzi îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate darurile primite prin acest pelerinaj la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul. Fie ca unirea voastră de secole cu Episcopul Romei să vă ajute să deveniţi ziditori de comuniune între creştinii din est şi din vest.” La final Pontiful s-a adresat pelerinilor maghiari şi în special unui grup de ţigani din provincia Tolna. Le-a spus acestora: „Fie ca splendoarea credinţei să vă călăuzească pe drumurile vieţii”.
