LC: Credinţa este un dar pe care îl primim
28.01.2012, Roma (Catholica) - Un „an al credinţei”, un „timp de reflecţie deosebită” convocat după exemplul la ceea ce a făcut Papa Paul al VI-lea în 1967, cu intenţia de a favoriza „o tot mai deplină întoarcere la Domnul, pentru a ne întări credinţa în El şi pentru a-L vesti cu bucurie oamenilor zilelor noastre”, afirma pr. Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului. Despre proclamatul An al Credinţei, care va începe toamna aceasta, revista 30Giorni a stat de vorbă cu Cardinalul Walter Kasper, preşedinte emerit al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Mai jos puteţi citi începutul interviului, el fiind inclus integral între paginile virtuale ale revistei Lumea Catholica, numărul pe ianuarie 2012.
– Papa Benedict al XVI-lea a convocat un An al Credinţei. Acelaşi lucru l-a făcut înainte Papa Paul al VI-lea, în 1967. În acel timp, atât dumneavoastră cât şi Joseph Ratzinger eraţi doi tineri teologi în floarea vârstei. Cum vă amintiţi acea alegere a Papei Montini?
– Erau anii imediat după Conciliu. Fiindcă marele entuziasm deja trecuse, în Biserică părea că se trăieşte un fel de colaps. Parcă credinţa era mai puţină tocmai în timp ce în ambientele ecleziale se discuta despre reformele necesare în Biserică pentru repropunerea mesajului creştin în realitatea acestui timp. Ratzinger a scris atunci Introducere în creştinism. Eu am scris Introducere în credinţă. În acel context, Papa Paul al VI-lea a avut intuiţia de a convoca Anul Credinţei, care s-a încheiat prin proclamarea Crezului poporului lui Dumnezeu. Dorea să le arate tuturor că centrul a toate este credinţa. Chiar şi reformele sunt utile şi necesare doar atunci când vin în favoarea vieţii de credinţă şi a mântuirii tuturor credincioşilor. În ultimele zile l-am recitit pe Bernard de Clairvaux: chiar şi marea lui reformă a fost tot o repornire înspre credinţă. Cum scria Yves Congar, „reformele reuşite în Biserică sunt cele făcute în funcţie de nevoile concrete ale sufletelor”.
– De ce să fie stabilit un An al Credinţei tocmai acum?
– Există o criză; ea se vede mai ales în Europa. Este evidentă în Germania, iar dacă vorbesc cu Episcopii italieni, îmi spun şi ei acelaşi lucru. Mai ales între tineri, mulţi dintre aceştia nu au niciun fel de contact real cu viaţa Bisericii şi cu Sacramentele. Dacă se vorbeşte despre noua evanghelizare, trebuie să se ţină cont şi de toate acestea. Dacă nu, se termină totul la nivel de discurs academic.
– Totuşi, Papa Benedict al XVI-lea a început Scrisoarea de convocare a acestui an spunând că „poarta credinţei este mereu deschisă pentru noi”. Ce ne indică aceasta?
– Dumnezeu este cel care ţine deschisă poarta credinţei, pentru noi şi pentru toţi. Nu suntem noi cei care putem sau trebuie să ne agităm pentru a o deschide. De aceea, începutul credinţei este întotdeauna posibil. Nu este vorba de o cucerire a noastră. Credinţa are caracterul unui dar pe care îl primeşti, nu se poate deduce, nu se poate „produce”. Şi din acest punct de vedere a fost importantă invitaţia Papei adresată agnosticilor la recenta Zi de Rugăciune de la Assisi. În secularizare, Dumnezeu are căile Sale pentru a atinge inima fiecărui om, a celor care îl caută dar şi a acelora care nu îl caută. Şi sunt căi pe care noi nu le cunoaştem.
