Doctorat la Institutul de Muzică Sacră din Roma
31.01.2012, Roma (Catholica) - În după amiaza zilei de 30 ianuarie 2012, la Institutul Pontifical de Muzică Sacră (Pontificio Istituto di Musica Sacra) de la Roma a avut loc un moment special pentru Biserica Română Unită, cât şi pentru Colegiul Pontifical „Pio Romeno”: profesorul Radu Ioan Mureşan din Eparhia de Oradea Mare, şi-a susţinut teza de doctorat în muzicologie, cu titlul: „Cântările Vecerniei de sâmbătă pe cele opt glasuri ale Bisericii Bizantine Române Greco-Catolică” („I canti del Vespro di Sabato sugli otto toni della Chiesa Bizantino-Romena Greco-Cattolica”), conducător al lucrării fiind Nicola Tangari, profesor de muzicologie la Institutul mai sus amintit.
Comisia care i-a conferit doctoratul prof. Radu Mureşan a fost impresionată atât de profunzimea tematicii, puţin cunoscută lumii latine, cât mai ales de seriozitatea şi profesionalismul cu care acesta a tratat problematica muzicii bisericeşti din Biserica Română Unită, în speţă, de cântarea de strană de la Catedrala din Blaj, devenită un model pentru toate celelalte Eparhii greco-catolice româneşti. Pentru aceasta, teza sa a fost evaluată de către comisia Institutului de Muzică Sacră cu calificativul magna cum laude. Cercetarea făcută de prof. Radu Mureşan reprezintă o încununare a muncii sale, atât în calitate de cântăreţ de muzică bisericească, dar mai ales de profesor de muzică şi cânt bisericesc la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Oradea. La susţinerea tezei de doctorat au fost prezenţi – pe lângă rudele sale apropiate – şi Preasfinţia Sa Virgil Bercea, Episcop de Oradea Mare, alături de distinşii profesori Maria şi Valentin Timaru, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Prin teza sa de doctorat, maestrul Radu Mureşan redeschide drumul cântării bisericeşti din Biserica Greco-Catolică, nu doar spre o cercetare la nivel teoretic, cât mai ales spre o interpretare cât mai adecvată a acesteia, spre cântarea vie, spre o cântare-rugăciune, care să-l înalţe pe om la Dumnezeu. (După materialul semnat de Andrei Roman pe EGCO.ro)



