Anunţuri din Dieceza de Oradea
01.02.2012, Oradea (Catholica) - 1. Solemnitatea „Întâmpinarea Domnului” – Ziua Mondială a Vieţii Consacrate
La data de 2 februarie, la 40 de zile de la sărbătoarea Naşterii Domnului, Biserica Catolică celebrează sărbătoarea Întâmpinării Domnului, zi care evocă prezentarea Pruncului Isus în Templul din Ierusalim. În liturghiile acestei sărbători se sfinţesc lumânările, care simbolizează pe Isus Cristos, adevărata Lumină. Tot în această zi se sărbătoreşte şi Ziua Mondială a Vieţii Consacrate, instituită în anul 1997 de către Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea, zi în care mulţumim lui Dumnezeu pentru vocaţiile la viaţa consacrată. În întâmpinarea acestor sărbători, la iniţiativa Episcopiilor Romano-Catolice şi Greco-Catolice de Oradea joi, 2 februarie 2012 va avea loc la Oradea întâlnirea călugărilor şi călugăriţelor care trăiesc pe teritoriul Diecezelor amintite. Reprezentanţii vieţii consacrate vor participa la orele 10.00 în Catedrala romano-catolică Oradea la adoraţia Sfântului Sacrament, după care la orele 10.30 va urma o liturghie arhierească. Persoanele consacrate din cele două Dieceze vor participa şi la alte programe comune organizate cu această ocazie în Palatul Episcopal.
2. Oră de rugăciune Taize de joi la sediul Centrului Diecezan de Tineret
„Trăim momente ale istoriei, când a devenit imperios necesar să însufleţim din nou cu viaţă mesajul iubirii şi al păcii.” (Scrisoare Taize 2012) Joi, 2 februarie 2012, orele 19.00, Centrul Diecezan de Tineret al Episcopiei Romano-Catolice Oradea invită tinerii diecezei la ora de rugăciune Taize, la care sunt aşteptaţi cei care doresc să petreacă momente de linişte sufletească, dornici să devină „sarea pământului”. Rugăciunea va avea loc pe str. Şirul Canonicilor nr. 9.
3. Concert de muzică barocă în Sala festivă a Palatului Episcopal
Sâmbătă, 4 februarie 2012, orele 18.00 Episcopia Romano-Catolică vă invită în Sala festivă a Palatului Episcopal la un concert de muzică barocă cu titlul Laudate Pueri. Programul concertului va fi prezentat de interpreţi ai formaţiilor de muzică Musica Profana din Budapesta şi Sacri Concentus din Timişoara. Interpreţi: Andrejszky Judit (soprană, orgă), Vitarius Piroska (vioară barocă), Dorel Iuga (flaut baroc), Szabo Zsolt (violă da gamba), Caius Hera (teorbă, ghitară barocă).
Secretariatul Episcopiei Romano-Catolice de Oradea
Tel. 0259-411180
