Noi membri în „Armata Maicii Domnului” la Buruieneşti
01.02.2012, Iaşi (Catholica) - Asociaţia Publică Internaţională de Drept Pontifical „Armata Maicii Domnului” din România s-a îmbogăţit cu 460 noi membri, în ziua de 29 ianuarie 2012, în cadrul Liturghiei celebrate de la ora 11 în biserica Sfântul Iosif Muncitorul din Buruieneşti de către pr. Pavel Bulai, asistent naţional al A.M.D. din România, concelebrant fiind pr. paroh Iosif Bisoc. După ce anul trecut s-a comemorat împlinirea a 70 de ani de la sacrificiul oferit de bunăvoie în lagărul de la Auschwitz de către sfântul martir al carităţii Maximilian Maria Kolbe, aniversare marcată prin diferite iniţiative luate în cele peste 45 de ţări unde activează asociaţia, anul acesta Armata Maicii Domnului din România aniversează 80 de ani de prezenţă pe teritoriul român, aflăm de pe Ercis.ro.
Asociaţia a luat fiinţă în Cetatea Eternă, la 16 octombrie 1917, având ca fondator principal pe fratele franciscan polonez Maximilian Maria Kolbe împreună cu alţi şase cofondatori: doi români – pr. Iosif Petru Maria Pal şi pr. Anton Glowinski – şi patru italieni. Ei au făcut în acea seară de 16 octombrie un pact sfânt: „Să promoveze dragostea faţă de Neprihănita prin care să atragă cât mai multe suflete la Inima Preasfântă a lui Isus”. La întoarcerea în Polonia a pr. Maximilian Maria Kolbe şi în România a pr. Iosif Petru Maria Pal, la cârma asociaţiei la nivel internaţional a fost regretatul şi iubitul pr. Dumitru Lucaci, iar la cârma asociaţiei din Roma pe pr. Ion Gârleanu.
Când pr. Dumitru Lucaci a fost numit profesor la Colegiul Teologic Franciscan din Luizi-Călugăra, acesta avea să dezvolte şi să răspândească cu zel neobosit, atât pe tărâm moldav, cât şi transilvănean, spiritul Armatei Maicii Domnului, care îşi avea sediul canonic la conventul şi biserica Sfântul Nicolae din Bacău, unde paroh şi decan la acea vreme era pr. Iosif Maria Tălmăcel, OFMConv. La aniversarea a 80 de ani de existenţă, după o pregătire adecvată şi o implicare pe măsură a pr. paroh Iosif Bisoc în colaborare cu fraţii din conventul Sfântul Iosif Muncitorul, în ziua de 29 ianuarie 2012, ca prim rod al anului aniversar pe care îl parcurge Armata Maicii Domnului, au intrat să facă parte din asociaţie un număr de 460 de credincioşi, care s-au consacrat Neprihănitei după modelul remarcabil al Sfântului Maximilian Maria Kolbe.
