Papa despre rolul Cardinalilor şi despre semnificaţia Catedrei Sf. Petru
19.02.2012, Vatican (Catholica) - Piaţa San Pietro a fost mai plină duminica aceasta de pelerini, în urma Consistoriului de ieri, dar şi a Liturghiei cu noi Cardinali celebrată de Papa azi Catedrala vaticană. Ca de obicei, înaintea rugăciunii Angelus, Sfântul Părinte a rostit câteva cuvinte. Redăm alocuţiunea după traducerea oferită de redacţia română a Radio Vatican.
Iubiţi fraţi şi surori!
Duminica aceasta este deosebit de festivă aici, în Vatican, datorită Consistoriului care a avut loc ieri, în care am creat 22 de noi Cardinali. Împreună cu ei am avut bucuria, în această dimineaţă, de a concelebra Euharistia în Bazilica San Pietro, în jurul mormântului Apostolului pe care Isus l-a chemat să fie „piatra” pe care să construiască Biserica sa (cf Mt. 16,18). De aceea, vă invit pe toţi să uniţi şi rugăciunea voastră pentru aceşti venerabili fraţi, care acum sunt şi mai angajaţi să colaboreze cu mine în conducerea Bisericii Universale şi să dea mărturie despre Evanghelie până la sacrificiul propriei vieţi. Acest lucru înseamnă culoarea roşie a hainelor lor: culoarea sângelui şi a iubirii. Unii dintre ei lucrează la Roma, în serviciul Sfântului Scaun, alţii sunt păstori ai unor importante Biserici locale; în timp ce alţii s-au remarcat printr-o lungă şi apreciată activitate de studiu şi de învăţământ. Acum fac parte din Colegiul care îl asistă cel mai îndeaproape pe Papa în lucrarea sa de comuniune şi de evanghelizare: îi primim cu bucurie, amintind ceea ce Isus a spus celor doisprezece Apostoli: „Cine vrea să fie primul între voi, să fie servitorul tuturor. Pentru că şi Fiul omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească şi să îşi dea viaţa ca răscumpărare pentru mulţi „(Mc 10.44-45).
Acest eveniment eclezial se situează pe fundalul liturgic al sărbătorii Catedrei Sfântului Petru, anticipată astăzi, deoarece ziua de 22 februarie – data acestei sărbători – va fi Miercurea Cenuşii, începutul Postului Mare. „Catedra” este scaunul rezervat Episcopului, de aici derivă numele „Catedrală”, dat bisericii în care, întocmai, Episcopul prezidează liturgia şi învaţă poporul. Catedra Sfântului Petru, reprezentată în absida Bazilicii Vaticane de o monumentală sculptură a lui Bernini, este un simbol al misiunii speciale a lui Petru şi succesorilor săi de a paşte turma lui Cristos, ţinând-o unită în credinţă şi în caritate. Deja în secolul al doilea Sf. Ignaţiu de Antiohia atribuia Bisericii care este în Roma, un primat singular, salutând-o, în scrisoarea sa către Romani, ca pe aceea care „prezidează în iubire”. Acest rol deosebit de slujire îi provine Comunităţii romane şi Episcopului ei din faptul că în acest oraş şi-au vărsat sângele lor Apostolii Petru şi Paul, pe lângă numeroşi alţi martiri. Ne întoarcem astfel la mărturia de sânge şi de iubire. Catedra lui Petru, prin urmare, este, într-adevăr, semn de autoritate, dar al celei a lui Cristos, bazată pe credinţă şi pe iubire.
Dragi prieteni, să îi încredinţăm pe noii Cardinali ocrotirii materne a Preasfintei Fecioare Maria, pentru ca să îi asiste mereu în slujirea lor eclezială şi să îi susţină în încercări. Maria, Maica Bisericii, să mă ajute pe mine şi pe colaboratorii mei pentru a lucra neobosit pentru unitatea Poporului lui Dumnezeu şi pentru a vesti tuturor neamurilor mesajul mântuirii, îndeplinind cu umilinţă şi curaj slujirea adevărului în caritate.
