Lumea zgomotoasă împiedică rugăciunea, afirmă Papa
08.03.2012, Vatican (Catholica) - Zgomotul constant care însoţeşte viaţa modernă este un duşman al ascultării cuvântului lui Dumnezeu în rugăciune, a spus Papa Benedict al XVI-lea. „Este necesară tăcerea interioară şi exterioară pentru ca acest cuvânt să poată fi auzit. Şi acesta este un punct deosebit de dificil pentru noi în timpul nostru. De fapt, epoca noastră este una în care nu se favorizează reculegerea; mai mult, uneori avem impresia că există frică de a ne dezlipi, chiar şi pentru o clipă, de fluviul de cuvinte şi de imagini care marchează şi umplu zilele”, a spus Papa în data de 7 martie 2012, adresându-se celor peste 10.000 de pelerini care s-au adunat în Piaţa San Pietro pentru audienţa generală de miercurea. A fost prima audienţă din acest an desfăşurată în aer liber. A fost de asemenea ultima din seria de cateheze ale Papei despre rugăciunea personală a lui Isus.
Sfântul Părinte s-a concentrat în special pe tăcerea lui Cristos pe cruce, precum şi pe nevoia de tăcere în propria noastră rugăciune. De-a lungul Evangheliilor, în mod repetat Isus „se retrage singur într-un loc separat de mulţimi şi chiar de discipoli pentru a se ruga în tăcere şi a trăi raportul său filial cu Dumnezeu. Tăcerea este capabilă să deschidă un spaţiu interior în adâncul fiinţei noastre, pentru a face să locuiască acolo Dumnezeu, pentru ca să rămână în noi Cuvântul Său, pentru ca iubirea faţă de El să se înrădăcineze în mintea noastră şi în inima noastră şi să însufleţească viaţa noastră”. Chiar şi atunci când în tăcerea rugăciunii simţim „aproape un sentiment de abandonare, ni se pare că Dumnezeu nu ascultă şi nu răspunde”, Papa Benedict al XVI-lea a asigurat că „această tăcere a lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat şi pentru Isus, nu înseamnă absenţa Sa”.
„Creştinul ştie bine că Domnul este prezent şi ascultă, chiar şi în întunericul durerii, al refuzului şi al singurătăţii. Isus îi asigură pe discipoli şi pe fiecare dintre noi că Dumnezeu cunoaşte bine necesităţile noastre în orice moment al vieţii noastre”. De aceea rugăciunea lui Isus, relatată în Evanghelii, „ne arată că avem nevoie să ne oprim, să trăim momente de intimitate cu Dumnezeu, ‘dezlipindu-ne’ de zgomotul de fiecare zi, pentru a asculta, pentru a merge la ‘rădăcina’ care susţine şi alimentează viaţa noastră”. Sfântul Părinte a citat apoi din Catehismul Bisericii Catolice, reflectând asupra rugăciunii tăcute a lui Isus care îşi atinge punctul culminant în timpul pătimirii şi morţii lui pe Golgota.
În acel timp de suferinţă, „în strigătul Său către Tatăl pe cruce, se unesc ‘toate nenorocirile omenirii din toate timpurile, roabă a păcatului şi a morţii, toate cererile şi mijlocirile din istoria mântuirii… Iată că Tatăl le primeşte la sine şi că, dincolo de orice speranţă, le îndeplineşte înviindu-l pe Fiul său. Astfel se împlineşte şi se consumă drama rugăciunii în economia creaţiei şi a mântuirii”. „Iubiţi fraţi şi surori”, a încheiat Papa, „să cerem cu încredere Domnului să trăim drumul rugăciunii noastre filiale învăţând zilnic de la Fiul Unicul Născut făcut om pentru noi cum trebuie să fie modul nostru de a ne adresa lui Dumnezeu. Cuvintele Sfântului Paul despre viaţa creştină în general sunt valabile şi pentru rugăciunea noastră: ‘Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru'”.
