De ce copiii contează: o carte distribuită gratuit
18.05.2012, Rifton (Catholica) - Brunderhof (~ „ferma fraţilor”) este o comunitate religioasă creştină care se regăseşte în SUA, dar şi în Marea Britanie, Germania şi Australia. Originile se găsesc în iniţiativa din anii 1920 a unui teolog german protestant, Eberhard Arnold, a soţiei lui, Emmy, şi a sorei acesteia, Else von Hollander. Naziştii i-au alungat şi astfel mişcarea a prins rădăcini în Marea Britanie, mai apoi extinzându-se şi în alte părţi ale lumii.
Cartea unui lider al acestei mişcări (necatolice), intitulată „Why Children Matter” (De ce copiii contează) este oferită actualmente gratuit oricui doreşte, în SUA, Marea Britanie şi Australia. La o săptămână de la prima ediţie, casa de editură a trebuit să comande retipărirea, până acum de patru ori. Cartea lui Johann Christoph Arnold a fost distribuită în 68.000 de exemplare. Câte un exemplar a fost trimis fiecărui Episcop catolic american, oferindu-li-se câte exemplare doresc pentru distribuire gratuită. Până la mijlocul lunii mai, informează serviciul de ştiri al Conferinţei Episcopale Americane, peste 30 de Episcopi au răspuns pozitiv.
Cuvântul înainte este semnat de Cardinalul Timothy M. Dolan de New York, care spune că pastorul Arnold „oferă o perspectivă atât de necesară asupra căsătoriei şi o modalitate de abordare a creşterii copiilor testată în timp şi actuală, cu un fundament puternic în credinţă. În contextul în care temelia familiei şi societăţii este provocată, el oferă paşi concreţi pentru a-i sprijini şi încuraja pe acei părinţi care doresc să le transmită copiilor lor valorile primite de la părinţi”, mai spune Cardinalul.
Şi părintele Benedict Groeschel, un frate franciscan al reînnoirii, susţine cartea, afirmând că arată „frumuseţea maternităţii şi paternităţii, bucuria şi importanţa la a fi părinte”. În timp ce cartea nu poate fi comandată în România, poate fi obţinută totuşi în format electronic, atât ca PDF cât şi în format pentru Kindle şi Nook, de pe situl editurii.
