În încercări nu lipseşte niciodată sprijinul din partea lui Dumnezeu
31.05.2012, Vatican (Catholica) - „Dumnezeu… ne mângâie în orice necaz al nostru” – pornind de la această afirmaţie a Sf. Paul, din Scrisoarea a doua către Corinteni, Papa Benedict al XVI-lea a dezvoltat cateheza din cadrul audienţei generale de miercuri, 30 mai 2012, din Piaţa San Pietro. A fost un mesaj de speranţă cu referinţă mai ales la ultimele evenimente legate de difuzarea de documente confidenţiale ale Vaticanului, care a provocat momente de „tristeţe”, la care se adaugă însă certitudinea privind susţinerea lui Dumnezeu pentru întreaga Biserică.
„Evenimentele care au avut loc în aceste zile referitoare la Curia Romană şi colaboratorii mei au produs tristeţe în inima mea”, a spus Papa după cateheză. Evenimentele au fost însoţite de înmulţirea de „speculaţii, amplificate de unele mijloace de comunicare, cu totul gratuite şi care au mers mult dincolo de fapte, oferind o imagine a Sfântului Scaun care nu corespunde realităţii”. De aceea, Papa Benedict al XVI-lea a profitat de ocazia audienţei generale pentru a-şi reînnoi „încrederea şi încurajarea faţă de cei mai apropiaţi colaboratori ai mei şi faţă de toţi cei care, zi de zi, cu fidelitate, spirit de sacrificiu şi în tăcere, mă ajută în îndeplinirea slujirii mele”.
Continuând ciclul de cateheze despre rugăciune, ajuns la Scrisorile Sf. Paul, Pontiful şi-a centrat reflecţia asupra dialogului între „‘da’-ul fidel al lui Dumnezeu şi ‘amin’-ul încrezător al credincioşilor”. În particular, Papa s-a oprit asupra Scrisorii a doua către Corinteni. „Sfântul Paul trimite această pasionată Scrisoare unei Biserici care de mai multe ori a pus în discuţie apostolatul său şi el îşi deschide inima pentru ca destinatarii să fie asiguraţi cu privire la fidelitatea sa faţă de Cristos şi faţă de Evanghelie”. „Paul trăieşte aşadar în mare necaz, sunt multe dificultăţile şi suferinţele prin care a trebuit să treacă, dar nu a cedat niciodată descurajării, susţinut de harul şi de apropierea Domnului Isus Cristos, pentru care a devenit apostol şi martor, încredinţând în mâinile Sale toată existenţa proprie”, a spus Papa, vorbind într-un anumit fel şi despre el însuşi.
Sf. Paul a suferit mult, „dar în toate aceste situaţii, în care părea să nu se deschidă un alt drum, a primit mângâiere şi întărire de la Dumnezeu”, şi de aceea şi-a început Scrisoarea „cu o rugăciune de binecuvântare şi de mulţumire către Dumnezeu, pentru că nu a existat nici un moment din viaţa sa de apostol al lui Cristos în care să fi simţit că a dispărut sprijinul Tatălui îndurător, al Dumnezeului oricărei mângâieri”. „Iubiţi fraţi şi surori, viaţa noastră şi drumul nostru creştin sunt marcate adesea de dificultăţi, de neînţelegeri, de suferinţe. Cu toţii ştim asta. În raportul fidel cu Domnul, în rugăciunea constantă, zilnică, putem şi noi, în mod concret, să simţim mângâierea care vine de la Dumnezeu. Şi acest lucru întăreşte credinţa noastră, pentru că ne face să experimentăm în mod concret ‘da’-ul lui Dumnezeu spus omului, nouă, mie, în Cristos”.
„‘Da’-ul lui Dumnezeu nu este înjumătăţit, nu merge între ‘da’ şi ‘nu’, ci este un ‘da’ simplu şi sigur. Şi la acest ‘da’ noi răspundem cu ‘da’-ul nostru, cu ‘amin’-ul nostru şi astfel suntem siguri de ‘da’-ul lui Dumnezeu”. Modul de a acţiona al lui Dumnezeu, „foarte diferit de al nostru”, a continuat Papa, „ne dă mângâiere, forţă şi speranţă, pentru că Dumnezeu nu-şi retrage ‘da’-ul Său. În faţa conflictelor în relaţiile umane, adesea chiar familiale, noi suntem tentaţi să nu perseverăm în iubirea gratuită, care costă angajare şi sacrificiu. În schimb Dumnezeu nu se satură de noi, nu încetează niciodată să aibă răbdare cu noi şi cu milostivirea Sa imensă ne precede mereu, ne vine în întâmpinare cel dintâi”. Credinţa, aşadar, „nu este în primul rând acţiune umană, ci dar gratuit al lui Dumnezeu, care se înrădăcinează în fidelitatea Sa… care ne face să înţelegem cum să trăim existenţa noastră iubindu-l pe El şi pe fraţi. Toată istoria mântuirii este o progresivă revelare a acestei fidelităţi a lui Dumnezeu, în pofida infidelităţilor noastre şi a tăgăduirilor noastre”.
Evenimentul Crucii, apoi, demonstrează iubirea „care nu calculează, care nu are măsură” a lui Dumnezeu pentru oameni. „Nu există persoană care să nu fie ajunsă şi interpelată de această iubire fidelă, capabilă să îi aştepte şi pe cei care continuă să răspundă cu ‘nu’-ul refuzului sau al împietririi inimii. Dumnezeu ne aşteaptă, ne caută mereu, vrea să ne primească în comuniunea cu Sine pentru a dărui fiecăruia dintre noi plinătate de viaţă, de speranţă şi de pace”. „Pe ‘da’-ul fidel al lui Dumnezeu se altoieşte ‘amin’-ul Bisericii, care răsună în fiecare acţiune a liturgiei: ‘amin’ este răspunsul credinţei care încheie mereu rugăciunea noastră personală şi comunitară şi care exprimă ‘da’-ul nostru spus iniţiativei lui Dumnezeu”, dar pe care adesea îl rostim „din obişnuinţă… fără a-i percepe semnificaţia profundă”. „Acest termen”, a explicat Pontiful, „derivă de la ‘aman’ care, în ebraică şi în aramaică, înseamnă ‘a face stabil’, ‘a consolida’ şi, prin urmare, ‘a fi sigur’, ‘a spune adevărul’… În rugăciunea noastră suntem chemaţi să spunem ‘da’ lui Dumnezeu, să răspundem cu acest ‘amin’ al adeziunii, al fidelităţii faţă de El a întregii noastre vieţi”.
