Oraşul Iaşi va deveni „capitala mondială” a Acţiunii Catolice
16.08.2012, Iaşi (Catholica) - În perioada 22-26 august 2012, oraşul Iaşi din România se va transforma în „capitala mondială” a Acţiunii Catolice, găzduind cea de-a VI-a Adunare Generală a Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice (FIAC). Reprezentanţii a 35 de ţări ce reunesc 4 continente se vor întâlni pentru a discuta pe tema „Laici din Acţiunea Catolică: coresponsabilitate eclezială şi socială”, luând ca punct de referinţă icoana biblică a apostolilor pe drumul spre Emaus: „În acelaşi ceas, s-au ridicat şi s-au întors la Ierusalim” (Lc 24, 13-35).
În particular se va discuta, cu ajutorul experţilor, despre contribuţia pe care Acţiunea Catolică o poate oferi noii evanghelizări şi despre cum poate aceasta să răspundă tot mai bine rolului său peculiar în Biserică, aşa cum apare schiţat în Conciliul Vatican II, a cărui aniversare de 50 de ani ne pregătim să o celebrăm în acest an. În cei 25 de ani de viaţă ai FIAC-ului – născut în 1987 cu ocazia Sinodului laicilor – Adunarea generală reprezintă ocazia pentru a verifica drumul parcurs de acesta şi a reînnoi Secretariatul internaţional, organismul instituţional care este responsabil pentru punerea în aplicare a liniilor directoare stabilite de Adunarea Generală. România se află printre ţările fondatoare a FIAC-ului. ACRO – Acţiunea Catolică din România – s-a născut prin munca comună a responsabililor laici şi a asistenţilor spirituali ai bisericii de rit bizantin (greco-catolici) şi rit latin şi a fost recunoscută în 2007 de către Conferinţa Episcopilor Catolici din Română (CER). Astăzi, ACRO este un punct de referinţă pentru viaţa şi promovarea Acţiunii Catolice în Europa de Est.
La această întâlnire de la Iaşi vor interveni Mons. Francisco-Javier Lozano, Nunţiul Apostolic în România; Mons. Antonio Grappone, de la Consiliul Pontifical pentru Laici; Sandro Calvani, director al Centrului Asiatic pentru Obiectivele de dezvoltare ale Mileniului ONU; Episcopul de Iaşi – PS Petru Gherghel, împreună cu Episcopul auxiliar PS Aurel Perca; PS Virgil Bercea – Episcop al Eparhiei de Oradea, responsabilul cu laicii în cadrul CER şi vicepreşedinte al Comisiei Conferinţei Episcopale a Comunităţii Europene (COMECE) şi alţi Episcopi români; Arhiepiscopul emerit de Palermo, Cardinalul Salvatore De Giorgi, fost asistent al Acţiunii Catolice Italiene şi al FIAC. De asemenea vor fi prezenţi reprezentanţii Secretariatului FIAC 2008-2012: coordonatorul Emilio Inzaurraga, preşedinte naţional al Acţiunii Catolice din Argentina; Franco Miano, preşedinte naţional al Acţiunii Catolice din Italia; Halina Szydelko, preşedinte naţional al Acţiunii Catolice din Polonia, Preasfinţitul Domenico Sigalini, Episcop de Palestrina – asistent eclezial general al Acţiunii Catolice Italiene şi FIAC, Episcopul Sotero Phamo, Episcop de Loikaw în Mzanmar, pr. Salvatore Niciteretse, secretar al Comisiei pentru Apostolatul laicilor din Burundi şi coordonator FIAC pentru Africa, Chiara Finocchietti, responsabil al Sectorului tineri FIAC. (Chiara Santomiero – Biroul de presă FIAC; material tradus de Mirabela Pall pentru Fiac.ActiuneaCatolica.ro)