IPS Robu: Conciliul Vatican II, de la o scrisoare întârziată, la un apel mereu proaspăt
21.08.2012, Bucureşti (Catholica) - Editorialul revistei „Actualitatea creştină” pe luna august, semnat ca de obicei de IPS Ioan Robu, poartă titlul „50 de ani de la Conciliul Vatican II”. Arhiepiscopul Mitropolit de Bucureşti deapănă câteva amintiri despre evenimentul istoric de acum o jumătate de secol, care s-a desfăşurat într-o vreme în care România era sub regimul comunist, iar Biserica Romano-Catolică trăia o relativă izolare. Aşa se face că – mărturiseşte IPS Ioan – „în 1968, când am terminat Seminarul din Iaşi, nu auzisem mai nimic despre Conciliul Vatican II, deşi trecuseră câţiva ani de la încheierea lui”.
Zvonurile despre aggiornamento adus de Conciliu, deşi firave, s-au concretizat în timp şi în ţara noastră în reforme liturgice. „Din 1968, unii parohi, pe cont propriu, au început să aplice reforma liturgică şi să celebreze Sacramentele, dar mai întâi Sfânta Liturghie, în limba română, conform noului ritual.” A venit apoi momentul 1989, după care textele Conciliului Vatican II au fost traduse şi publicate la editura ARCB. „Aş spune, pentru vremea respectivă, că la noi Conciliul a sosit ca o scrisoare mult întârziată, rătăcită undeva şi, în sfârşit, descoperită şi citită anevoie şi, în general, fără entuziasm.” În tot răul şi un bine: „Dacă la noi s-au făcut cunoscute mai târziu documentele Conciliului, cel puţin cu atât ne putem mângâia că nu am asistat, de exemplu, la o aplicare exagerată a reformei liturgice; bisericile n-au fost golite de icoane şi de statui. La noi, evlaviile tradiţionale au supravieţuit şi au mers mai departe peste timp, îmbinându-se bine cu programele Sfintelor Liturghii, care şi ele au căldura lor prin cântecele şi participarea credincioşilor.”
Astăzi situaţia s-a schimbat în bine, consideră prelatul bucureştean: „cred că suflul (Conciliului) este prezent în Biserica noastră locală şi, în acelaşi timp, universală; cred că generaţiile noi de preoţi şi de credincioşi nu mai percep documentele conciliare ca pe o scrisoare întârziată, ci ca pe un apel mereu proaspăt la răspundere şi fidelitate faţă de Templul Duhului Sfânt, care este Biserica, locuirea lui Dumnezeu cu oamenii. Cred că noua stare de veghere pe care a adus-o Conciliul în Biserică dăinuie şi va dăinui încă”. După care anunţă o iniţiativă specială: „Acum, că se apropie Anul credinţei (11 octombrie 2012 – 24 noiembrie 2013), voi consacra, începând cu luna septembrie, în fiecare număr al revistei noastre, un articol de descriere succintă a fiecărui document dat de Conciliul Vatican II. Aceste documente sunt şaisprezece la număr; aşadar, în următoarele numere ale Actualităţii creştine, indiferent de sărbătorile care se celebrează peste an, veţi găsi câte o prezentare aparte a fiecărui document conciliar.”
Şi îşi explică motivaţia pentru această iniţiativă: „Ţin mult ca toţi credincioşii noştri, de toate vârstele, să aibă o idee clară despre actele Conciliului, acestea fiind pentru noi, catolicii, un fel de ceas care arată timpul Bisericii în dialog cu Dumnezeu, cu propriii fii şi cu lumea de astăzi. Pornind de la aceste articole şi consultând documentele conciliare în întregime, preoţii vor putea lărgi aria informaţiilor legate de fiecare document, cu ocazia orelor de religie şi de cateheză, în întâlnirile duminicale cu cei din comunitatea parohială, în contactele cu diferite grupuri, de toate vârstele, din parohie, din şcoli etc. Aş dori ca odată încheiat Anul credinţei fiecare preot paroh să poată spune, în legătură cu Conciliul Vatican II, că toţi credincioşii îi cunosc documentele şi că efortul nostru nu a fost zadarnic.”
