Hramul bisericii (Kirchweih-ul) la Biled
05.10.2012, Timişoara (Catholica) - În data de sâmbătă 29 septembrie 2012 comunitatea romano-catolică din Biled şi-a sărbătorit într-un frumos cadru liturgic şi muzical hramul bisericii parohiale „Sf. Arhanghel Mihail”. Dedicată acestui mare arhanghel, primul amintit dintre cei trei, biserica parohială din Biled a fost ridicată în anul 1777, într-un relativ sobru stil baroc provincial bănăţean, cu elemente neoclasice. „Kirchweih”-ul de anul acesta a fost sărbătorit printr-o Sfântă Liturghie concelebrată cu începere de la orele 16.00 de către părintele Kozovits Attila, administrator parohial de Periam şi de către părintele Bonaventura Dumea, paroh de Biled.
Jertfa Euharistică celebrată, în trei limbi, germană, română şi maghiară, s-a bucurat de prezenţa şi încadrarea muzicală asigurată de corul „Exultate” al Domului Romano-Catolic din Timişoara, catedrala Diecezei cu reşedinţa în oraşul de pe Bega. În predica sa, pr. paroh Dumea a evidenţiat harul deosebit pe care îl are parohia de a se afla sub ocrotirea Sf. Arhanghel Mihail, cel care a învins răul şi care apără cu sabia sa de foc porţile raiului. Deşi necunoscut ochiului muritorilor, Sf. Mihail este cunoscut prin ocrotirea arătată omenirii şi pentru dreptatea implicit legată cu binele făcut drepţilor. Prezenţi într-un număr frumos, credincioşii comunităţii locale au putut să se bucure în cadrul Sfintei Liturghii de o serie întreagă piese muzicale deosebite, multe cu specific german din Banat, interpretate de corul „Exultate”, cor care este format în special din tineri şi care cu această ocazie au făcut, prin bunăvoinţa părintelui paroh Dumea, ca sărbătoarea comunităţii să devină una cu adevărat solemnă. La sfârşitul Sf. Liturghii, pr. Kozovits a mulţumit pr. paroh pentru invitaţia de a celebra Sf. Liturghie de hram, membrilor corului pentru participarea lor activă şi plăcută la jertfa euharistică, dar mai ales credincioşilor, cărora mai apoi le-a dăruit binecuvântarea lui Dumnezeu, prin mijlocirea Sf. Arhanghel Mihail.
Sărbătoarea s-a bucurat de întreg sprijinul Forumului Germanilor din Biled şi al primăriei din localitate. După Sfânta Liturghie membrii comunităţii parohiale şi oaspeţii au putut să se bucure de un timp împreună în cadrul unei mici agape în curtea bisericii. Conducerea Forumului Germanilor din Biled, cu sprijinul nemijlocit al unor persoane binevoitoare, a oferit oaspeţilor prezenţi, în special coriştilor, o cină în cadrul sediului forumului. (text&foto: Claudiu Călin)



