Vizita pastorală a PS Petru Gherghel la Cesano
23.10.2012, Cesano (Catholica) - Duminică, 21 octombrie 2012, a fost o zi de mare sărbătoare pentru comunitatea catolică românească din Cesano, Italia, şi împrejurimi, deoarece a avut marea bucurie de a-l primi pentru prima dată în vizită pastorală pe Episcopul Petru Gherghel. După patru ani de când se celebrează aici Sfânta Liturghie în limba română, a venit şi rândul acestor credincioşi de a fi împreună cu Episcopul lor.
Cântarea „Bine aţi venit în mijlocul nostru”, pâinea şi sarea, buchetul de flori şi mai ales credincioşii adunaţi în faţa bisericii „San Sebastiano” din localitate au fost câteva din semnele de bucurie şi emoţie cu care a fost întâmpinat PS Petru Gherghel în comunitatea catolică românească din Cesano. PS Gherghel a intrat apoi în biserică, unde s-a intonat un cântec în cinstea Fecioarei Maria şi s-a recitat Rozariul. În sunetul cântecului „Ecce sacerdos magnus” şi al fumului de tămâie a început Sfânta Liturghie solemnă de la ora 18.00, celebrată de PS Petru Gherghel, la care a concelebrat şi pr. Adrian Chili, parohul comunităţii româneşti din Cesano.
Mesajul transmis de PS Petru în cuvântul de învăţătură a avut ca teme principale începerea Anul Credinţei, desfăşurarea Sinodului Episcopilor de la Roma, Ziua Mondială a Misiunilor şi mai ales sacrificiile familiilor din străinătate. Legat de menirea pe care o are oricare familie creştină, Episcopul le-a spus credincioşilor: „Iubiţi-vă familia, iubiţi-vă între voi, iubiţi-vă copiii. Fiţi o familie unită! Numai aşa puteţi trece peste toate greutăţile zilnice, mai ales aici departe de casă, de cei dragi.” L-a încurajat apoi şi pe pr. Adrian, păstorul acestei mici comunităţi catolice româneşti, asigurându-l de rugăciunea şi încurajarea sa părintească.
La sfârşitul celebrării, parohul a prezentat Episcopului situaţia acestei comunităţi, care provine din diferite sate catolice din Moldova şi care se adună pentru Liturghia în limba română, din diferite localităţi de lângă Cesano. „Problemele pe care le înfruntă această comunitate nu sunt puţine, dar aici, în biserică, le prezentăm Domnului şi, întăriţi de El, reuşim să mergem înainte pentru o altă săptămână.” Înainte de binecuvântarea finală, Episcopul a îndemnat întreaga comunitate românească, împreună cu pr. Adrian să fie tari în credinţă, să nu uite de tradiţiile româneşti, şi să se bucure de diferitele oportunităţi pe care le au în Italia. I-a îndemnat apoi să nu se descurajeze pentru că Dumnezeu este întotdeauna cu ei, oriunde s-ar afla.
