Sărbătoarea Sf. Martin la Timişoara
13.11.2012, Timişoara (Catholica) - În data de 12 noiembrie, la o zi după data în care de fapt Biserica îl sărbătoreşte pe Sf. Martin, Domul din Timişoara a fost, ca de altfel în fiecare an, martorul unei serbări pline de lumină şi bucurie: sărbătoarea Sf. Martin din Tours. Organizată de cateheta Gabriela Burmann împreună cu elevii Liceului „Nikolaus Lenau”, de la ciclul primar, dar şi cu educatoarele şi copii de la grădiniţa aceluiaşi liceu, serbarea s-a bucurat de prezenţa pr. Johann Dirschl, Vicar general al Diecezei de Timişoara, a numeroşi copii, a cadrelor didactice şi a părinţilor.
Dacă serbarea celor mai mici, de la grădiniţă, începută la orele 16.00, s-a rezumat la un scurt moment de cântece, la o scurtă povestire a vieţii Sf. Martin, o rugăciune şi binecuvântarea finală, programul celor mai mari a fost mai complex şi mai bogat în momente. Deschis la orele 17.00 cu salutul părintelui vicar şi al catehetei, programul a continuat cu o rugăciune, câteva cântece, iar apoi cu o frumoasă scenetă susţinută în limba germană de elevi, adevărată piesă de teatru care a prezentat celor prezenţi viaţa Sf. Martin, de la copilăria sa, cariera militară, convertirea şi consacrarea sa întru Episcop. Micii actori au ştiut să prezinte cu talent şi curaj aceste momente deosebite din viaţa Sf. Martin, şi mai ales momentele împărţirii mantiei cu un cerşetor şi cel al botezului sfântului, dovedind că au reuşit să îl cunoască în timp ce şi-au învăţat rolurile şi că l-au îndrăgit.
După scenetă a urmat un scurt moment de rugăciune încheiat cu un nou grup de cântece şi cu binecuvântarea finală primită de la pr. Vicar General. Înainte de a pleca în procesiune înapoi spre şcoală, cu lampioanele specifice acestei sărbători şi cu cântece, copii au înmânat părintelui două puşculiţe în care au strâns bani pentru cei de aceiaşi vârstă cu ei, dar mai puţin binecuvântaţi cu atâtea bunătăţi. În încheiere, părintele le-a mulţumit copiilor pentru gestul lor, pentru frumosul program, dar şi catehetei Gabriela Burmann şi părinţilor pentru implicarea şi participarea în acest frumos moment.
Sărbătoarea Sf. Martin este marcată în acest mod de mai mulţi ani de către elevii Liceului „Nikolaus Lenau”, dar şi de cei din alte parohii ale Diecezei, precum Reşiţa, Lipova, Caransebeş, Oţelu Roşu, Sânnnicolau Mare, Jimbolia, Sântana şi Arad. Anul acesta şi elevii Liceului Teologic Romano-Catolic „Gerhardinum”, clasele primare, au marcat în cadrul liceului lor, în acelaşi mod vesel şi plin de lumină, sărbătoarea Sf. Martin, Episcop de Tours. (text&foto: Claudiu Călin)



