Întâlnirea protopopilor din Arhieparhia de Alba Iulia şi Făgăraş
16.11.2012, Blaj (Catholica) - Cu binecuvântarea Preafericitului Cardinal Lucian, Întâistătătorul Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică şi Arhiepiscopul Arhieparhiei de Alba Iulia şi Făgăraş, preoţii protopopi din Arhieparhie au fost prezenţi marţi, 13 noiembrie 2012, la Blaj, pentru a participa la o consfătuire de lucru având ca temă centrală celebrarea Anului Credinţei în parohiile şi protopopiatele din Arhieparhie, aflăm de pe BRU.ro. Întrunirea s-a desfăşurat la subsolul Capelei Arhiereilor, în cripta unde odihnesc zece dintre Arhiereii BRU, şi a fost prezidată, cu delegarea Preafericirii Sale Lucian, de către Preasfinţia Sa Claudiu, Episcopul Curiei Arhiepiscopale Majore a BRU, tocmai întors de la Conferinţa Episcopilor Catolici din Franţa, unde a fost reprezentant al Conferinţei Episcopilor Catolici din România.
După rugăciunea Orei a III-a, Preasfinţitul Claudiu a ţinut un scurt cuvânt de salut şi o introducere în tematica întrunirii, făcând referinţă la evenimentul deschiderii Anului Credinţei din data de 30 octombrie 2012, din Catedrala blăjeană. În continuare, mergând pe aceeaşi linie, pr. Ioan Fărcaş, Vicar mitropolitan şi protopop de Blaj, a dat citire unor pasaje din Scrisoarea apostolică „Porta Fidei” a Papei Benedict al XVI-lea: „Dorim ca acest An să trezească în fiecare credincios aspiraţia de a mărturisi credinţa în plinătate şi cu reînnoită convingere, cu încredere şi speranţă. Va fi o ocazie propice şi pentru a intensifica celebrarea credinţei în liturgie, şi îndeosebi în Euharistie, care este ‘culmea spre care tinde acţiunea Bisericii şi în acelaşi timp izvorul din care provine toată energia ei’. În acelaşi timp, dorim ca mărturia de viaţă a celor care cred să crească în credibilitatea sa. A redescoperi conţinuturile credinţei mărturisite, celebrate, trăite şi rugate şi a reflecta asupra actului însuşi cu care se crede este o angajare pe care orice credincios trebuie să şi-o însuşească, mai ales în acest An” (PF nr. 9).
În cele ce au urmat, părinţii protopopi au expus, pe rând, acţiunile şi activităţile planificate în propriile protopopiate, care vor sta sub egida celebrării Anului Credinţei. Acest moment s-a dorit a fi o împărtăşire de idei şi sugestii menite să ofere preoţilor şi protopopilor Arhieparhiei cât mai multe mijloace şi metode concrete în stabilirea unor programe catehetice şi pastorale care să marcheze Anul Credinţei. Între ideile expuse se numără: lecţii catehetice (pe grupe de vârstă) pe baza celor douăsprezece articole de credinţă din Crez; referinţă constantă în predicile duminicale la conţinutul predicilor/catehezelor Sfântului Părinte sau ale unor Episcopi catolici, ce au legătură cu Anul Credinţei; misiunile populare din parohii în timpul posturilor se vor axa pe această tematică; întâlniri cu credincioşii în care să se evoce aspecte locale a mărturisirii de credinţă din timpul prigoanei comuniste şi nu numai; evocarea mărturiei de credinţă a Episcopilor martiri dusă până la jertfa supremă; implicarea credincioşilor în acte de caritate şi în voluntariat (îndeosebi a tinerilor) spre ajutorarea celor în vârstă sau nevoiaşi. În partea de final a întrunirii au fost expuse şi discutate diverse probleme liturgice, administrative sau cu caracter particular.



