Bono mulţumeşte Vaticanului pentru ajutorul dat la ştergerea datoriilor externe
17.11.2012, Vatican (Catholica) - Cunoscutul vocalist al formaţiei U2, Bono, a vizitat Vaticanul ieri, mulţumind Bisericii pentru implicarea ei pentru scutirea ţărilor sărace de datoria externă, fapt ce le permite investiţia în educaţie. Bono a stat de vorbă vineri aproape o oră cu Cardinalul Peter K. Turkson, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace, informează Radio Vatican, citat de CNA. În anul 2000, Biserica a fost principalul susţinător al campaniei de anulare a datoriilor, în contextul Anului Jubiliar celebrat atunci. Bono, una dintre figurile de marcă ale campaniei, este cunoscut pentru activitatea sa în favoarea ţărilor cu o situaţie economică dezastruoasă.
Campania a căutat să convingă cele mai puternice naţiuni, din punct de vedere financiar, să renunţe la ceea ce le datorau ţările sărace. Succesul acelui efort a făcut posibil ca „peste 52 de milioane de copii să meargă la şcoală”, a spus Bono la Radio Vatican, pentru că guvernele au putut să folosească banii alocaţi pentru datorii tocmai investiţiilor în sistemul de educaţie. Vocalistul U2 a spus că Biserica merită apreciată pentru rolul ei în ştergerea datoriilor şi a amintit catolicilor rolul credinţei în astfel de eforturi. De fapt tradiţia catolică a jubileelor se bazează pe tradiţia iudaică, în care iertarea şi reconcilierea nu se reducea la sfera spirituală ci şi o implica şi pe cea materială, datoriile săracilor fiind iertare şi deţinuţii eliberaţi.
Marele Jubileu al Anului 2000 a fost o ocazie pentru Biserica Catolică să susţină iertarea datoriilor externe ale ţărilor sărace. Papa Ioan Paul al II-lea s-a întâlnit cu Bono înaintea începerii Jubileului, tocmai pentru a discuta despre reducerea datoriilor. La puţin timp după moartea Pontifului de origine poloneză Bono declara că „nu am fi reuşit niciodată fără el ştergerea completă a datoriilor pentru 23 de ţări”. Consiliul Pontifical pentru Justiţie şi Pace promovează învăţătura socială a Bisericii, căutând să ajute la progresul justiţiei şi armoniei în lume. Bono şi Cardinalul Turkson au spus că vor să colaboreze şi pe viitor pentru dezvoltarea ţărilor sărace şi pentru strângerea de ajutoare pentru ele. „Cred că Biserica nu a reuşit încă să spună oamenilor ce a reuşit să facă”, a spus Bono la Radio Vatican, „iar acum încercăm să găsim cele mai bune căi pentru a face aceasta”.
