Despre raţiunile credinţei, cu prof. dr. Andrei Marga şi dr. Robert Lazu
24.11.2012, Bucureşti (Catholica) - În cadrul conferinţelor pe tema „Raţiunile credinţei”, au avut loc pe data de 22 noiembrie 2012, ora 19, două conferinţe din prisma unor abordări ştiinţifice. Astfel, prof. dr. Andrei Marga (Institutul Cultural Român) a vorbit despre „Credinţă şi ştiinţă: conflict sau complementaritate?”, iar dr. Robert Lazu (Timişoara), despre „Cardinalii şi evoluţionismul. Ştiinţă versus teologie în contextul culturii contemporane”. Moderatorul acestor conferinţe a fost pr. prof. dr. Wilhelm Dancă.
Andrei Marga a început prin a situa filozofia, ştiinţa şi religia în contextul istoric al fiecăreia. Astfel, filozofia se află astăzi după diferite curente filozofice care i-au influenţat parcursul: contextualismul, deconstructivismul, relativismul. Astăzi ea se găseşte în plin concretism (faptele perceptibile prevalează în faţa valorilor). Concluzia trasă este aceea că filozofia s-a schimbat, luând anumite cotituri, unele semiotice (Charles Pierce), hermeneutice (H. G. Gadamer), altele religioase (ne aflăm într-o societate post seculară). Anumite pretenţii ale filozofiei s-au ruinat, cum ar fi găsirea substanţei sau originea şi găsirea sensului vieţii. În ce priveşte ştiinţa, ea a abandonat proiectul de a da o nouă etică omului. Iar religia a arătat că nu poate fi clasificată într-un muzeu al umanităţii, ci are un cuvânt de spus.
Reluând o temă a filozofiei germane, Lebenswelt, „lumea-trăită-a vieţii”, Marga a reanalizat relaţiile dintre filozofie – ştiinţă şi religie. Filozofia nu mai are un acces privilegiat la adevăr, având nevoie de ştiinţă pentru aceasta. Controversa dintre Habermas şi Dieter Heinrich a adus la lumină întrebarea „cum explicăm conştiinţa de sine?” Răspunsul este imposibil fără intervenţia religiei (creştinismul), care singură propune prin doctrina mântuirii un răspuns la această întrebare. Astfel, chiar dacă astăzi constatăm prăbuşirea tribunalului filozofiei, descoperim importanţa unei conlucrări strânse între cei trei piloni ai cunoaşterii: filozofia, ştiinţa şi religia. Fiecare are fragilitatea ei (ştiinţa îndeosebi fiind dependentă de constantele ei şi de diversele constelaţii culturale) care o deschide la o cooperare cu celelalte. Putem astfel interoga împreună cu Papa Benedict al XVI-lea pertinenţa unui aşa zis raţionalism care se dezice de osmoza dintre credinţă şi raţiune.
Robert Lazu a dezvoltat în conferinţa sa un caz particular al raportului dintre ştiinţă şi raţiune: evoluţionismul. Punctul de plecare a fost afirmaţia Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea, din 22 octombrie 1996, în cadrul unei intervenţii la Academia Pontificală pentru Ştiinţă: „să recunoaştem că doctrina evoluţionismului este mai mult decât o ipoteză”. Trei Cardinali au intervenit în decursul anilor care au urmat acestei afirmaţii, pentru a clarifica şi explica poziţia Bisericii: Cardinalul Joseph Ratzinger, Cardinalul Cristoph Schoenborn şi Cardinalul Avvery Dulles. Astfel, Cardinalul Schoenborn a arătat importanţa unei metafizici aristotelico-tomiste în înţelegerea conceptului de creaţie continuă. La fel şi Cardinalul Dulles, care a insistat pe importanţa metafizicii şi pe doctrina Providenţei lui Dumnezeu. Patru idei fundamentale sunt formulate ca importante pentru un creştin credincios de către Cardinalul Schoenborn: existenţa lui Dumnezeu Creator ex nihilo, marea varietate a creaturilor, creaţia este susţinută continuu de Dumnezeu, fiecare creatură este ghidată de Providenţa divină. În finalul conferinţei, Lazu a arătat contextul afirmaţiei Fericitului Ioan Paul al II-lea.
Din întrebările şi comentariile numeroşilor participanţi la conferinţă a reieşit necesitatea promovării dialogului dintre credinţă şi ştiinţă, fie la nivel filosofic, unde raţiunea ar trebui lărgită, fie la nivelul teologic, unde trebuie evitat falsul irenism şi asumarea de către teologi a recentelor teorii ştiinţifice despre originea lumii. (pr. drd. Ioan Thomas Răileanu pentru ARCB.ro)
