Concert de colinde al Corului Institutului Teologic din Iaşi în Catedrală
18.12.2012, Iaşi (Catholica) - Corul Institutului Teologic Romano-Catolic din Iaşi, condus de pr. Eduard Soare, a susţinut tradiţionalul concert de colinde în Catedrala romano-catolică „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi, duminică, 16 decembrie 2012, începând cu ora 19.00, aflăm din materialul semnat de Virgiliu Demşa-Crainicu pe situl Ercis.ro.
În ciuda vremii neprielnice, numeroase persoane au fost prezente în Catedrală pentru a asculta vestea cea bună a naşterii Mântuitorului adusă prin cânt de către studenţii seminarişti. Aceştia au intonat colinde din repertoriul naţional şi internaţional. Corul a fost alcătuit din 51 de seminarişti. Prezentatorul Octavian Enache a introdus publicul în atmosfera de interiorizare şi reflecţie pentru ca acesta să perceapă mesajul transmis de colindători. Acompaniamentul corului la orgă a fost realizat de studentul Gabriel Balint, din anul I, care a interpretat partea solo a pieselor Adeste fideles (J.F. Wade) şi Doarme-n iesle-n umilire (autor necunoscut). În timpul interpretării acestor melodii, locul său la orgă a fost luat de studentul Ştefan Tamaş din anul II.
În încheierea concertului, PS Petru Gherghel a salutat prezenţa considerabilă a celor care au dorit să primească mesajul Crăciunului vestit de seminarişti prin concertul de colinde. Totodată, Preasfinţitul le-a mulţumit seminariştilor pentru mărturia lor oferită tuturor celor care au avut plăcerea de a lua parte la acest concert de colinde. PS Petru şi-a exprimat de asemenea, consideraţia pentru străduinţele şi succesul pr. Eduard Soare, dirijorul corului Seminarului. La acest eveniment au participat toţi oamenii de bunăvoinţă, din Iaşi şi din diferite comunităţi ale Diecezei, care au dorit să se pregătească mai bine pentru sărbătoarea Naşterii Domnului, făcând din propria viaţă un cânt adresat Pruncului Isus.