Să intrăm în misterul Sfintei Familii
30.12.2012, Vatican (Catholica) - Şi în ultima duminică din acest an Papa Benedict al XVI-lea s-a întâlnit cu credincioşii şi pelerinii veniţi în Piaţa San Pietro pentru tradiţionala rugăciune mariană Angelus. Înainte însă Pontiful a rostit câteva cuvinte, care au pornit de la lectura evanghelică din această duminică, conform ritului latin, vorbind spre final despre familiile creştine şi modelul pe care îl au ele în Familia Sfântă. Redăm în continuare traducerea alocuţiunii papale.
Dragi fraţi şi surori!
Astăzi este sărbătoarea Sfintei Familii din Nazaret. Pericopa liturgică din Evanghelia lui Luca îi prezintă pe Fecioara Maria şi Sf. Iosif, care, fideli tradiţiei, merg la Ierusalim pentru Paşte, împreună cu Isus de 12 ani. Prima dată când Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu a fost la 40 de zile de la naşterea Sa, atunci când părinţii săi au oferit pentru El „o pereche de turturele sau doi pui de porumbei” (Luca 2,24), care era jertfa ce o ofereau oamenii săraci. „Luca, a cărui întreagă Evanghelia este pătrunsă de o teologie a săracilor şi a sărăciei, ne face să înţelegem […] că familia lui Isus se număra printre cele mai sărace din Israel; ne face să înţelegem că tocmai în ei se împlineşte promisiunea” („Isus din Nazaret: Copilăria”).
Astăzi Isus este din nou în Templu, dar de data aceasta el are un rol diferit, care îl implică personal. Alături de Maria şi Iosif, El face pelerinajul la Ierusalim conform prescripţiilor Legii (cf. Exod 23,17;34,23 ş.u.), chiar dacă nu avea încă 13 ani: este un semn al religiozităţii profunde a Sfintei Familii. Dar atunci când părinţii Săi se pornesc să revină în Nazaret, se întâmplă ceva neaşteptat: fără să spună ceva, Isus rămâne în oraş. Maria şi Iosif îl caută timp de trei zile şi îl găsesc în Templu, vorbind cu învăţătorii Legii (Luca 2,46-47); iar când ei i-au cerut explicaţii, Isus le-a răspuns că nu trebuie să fie surprinşi pentru că El a fost acolo unde trebuia să fie, adică în casa Lui, cu Tatăl, care este Dumnezeu (cf. „Isus din Nazaret: Copilăria”). „El mărturiseşte că este în templul Tatălui Său”, scrie Origene, „al acelui Tatăl pe care El în revelează şi al cărui Fiu spune că este” (Omilii la Evanghelia după Luca, 18,15).
Preocuparea Mariei şi a lui Iosif privitor la Isus este ca a tuturor părinţilor care cresc un copil, îl introduc în viaţă şi în înţelegerea realităţii. Trebuie, astfel, să înălţăm astăzi o rugăciune specială Domnului pentru toate familiile din lume. Imitând Sfânta Familie din Nazaret, părinţii se preocupă cu seriozitate de dezvoltarea şi de educaţia copiilor lor, astfel încât ei să crească, să devină bărbaţi şi femei responsabili, cetăţeni cinstiţi, fără să uite vreodată că credinţa este un dar preţios ce trebuie dezvoltat în copiii lor şi să facă aceasta inclusiv prin exemplul personal. Ne rugăm, de asemenea, ca fiecare copil să fie primit ca un dar al lui Dumnezeu şi să fie susţinut de dragostea tatălui şi a mamei, astfel încât să crească la fel ca Domnul Isus „în înţelepciune, vârstă şi har înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2,52). Fie ca iubirea, fidelitatea şi devotamentul arătate de Maria şi Iosif să fie întotdeauna un exemplu pentru toţi soţii creştini, care nu sunt prietenii copiilor lor sau proprietarii vieţilor copiilor lor, ci administratori ai acestui incomparabil dar al lui Dumnezeu.
Fie ca tăcerea lui Iosif, omul drept (cf. Matei 1,19), şi exemplul Mariei, care a păstrat totul în inima ei (Luca 2,51), să ne facă să intrăm în misterul Sfintei Familii cu credinţă totală şi cu umanitatea noastră întreagă. Doresc tuturor familiilor creştine să trăiască în prezenţa lui Dumnezeu cu aceeaşi dragoste şi aceeaşi bucurie ca familia lui Isus, ca Maria şi Iosif.
