Candelabrul care dă lumina Papei
31.01.2013, Vatican (Catholica) - Cei 75 de ani ai salezienilor în Vatican pot fi comparaţi cu un candelabru, care ţine lumina Papei pentru ca ea să fie difuzată tuturor. Aceasta a fost imaginea folosită de Arhiepiscopul Angelo Becciu, substitut în secretariatul de stat, în introducerea la predica sa, de la Liturghia celebrată în această dimineaţă în Capela Corului din Bazilica Vaticană, în ziua de sărbătorire a Sf. Ioan Bosco, fondatorul salezienilor.
Arhiepiscopul, informează News.va, a amintit că în 1937 Papa Pius al XI-lea i-a chemat pe salezieni în Vatican şi le-a încredinţat sectorul tipărituri şi L’Osservatore Romano. Comunitatea care „trăieşte între pereţii leonini”, a continuat prelatul, „continuă să îşi exercite experienţa şi aptitudinile de administrare în slujirea răspândirii cât mai largi a Cuvântului lui Dumnezeu şi a documentelor magisteriale prin publicaţii care sunt tipărite cu atenţie şi traduse în numeroase limbi”. În România salezienii pot fi găsiţi la Constanţa şi la Bacău. O comunitate se găseşte şi dincolo de Prut, în Chişinău.
Salezienii şi colaboratorii lor „slujesc Cuvântul lui Dumnezeu”, a subliniat Arhiepiscopul, citând câteva exemple despre importanţa Cuvântului în viaţa Sf. Ioan Bosco. După Liturghie a fost proiectat un documentar la sediul tipografiei vaticane. Materialul video – în onoarea aniversării a 75 de ani de prezenţă a salezienilor în Vatican – a fost pregătit de Domenico Nguyen Duc Nam, care a reunit fotografii istorice şi scurte înregistrări video cu Pontifi vizitând tipografia.
