O celebrare în familie cu şi pentru Papa Francisc
21.03.2013, Vatican (Catholica) - O mică celebrare în familie, pentru Papa Francisc, a avut loc miercuri, 20 martie, după întâlnirea Sfântului Părinte cu reprezentanţii Bisericilor, comunităţilor ecleziale şi diferitelor religii. Într-o sală de lângă Aula Paul al VI-lea, sute de argentinieni l-au aşteptat. Au fost conduşi de Arhiepiscopul José María Arancedo de Santa Fe de la Vera Cruz, preşedintele Conferinţei Episcopale Argentiniene. Sfântul Părinte a rămas o vreme cu ei, salutându-l pe fiecare, dând mâna sau îmbrăţişând. Printre participanţi şi unii membri ai Acţiunii Catolice Internaţionale, însoţiţi de Episcopul Sigalini, precum şi diferiţi reprezentanţi din sectoare pastorale ale Arhidiecezei de Buenos Aires.
Alţi argentinieni prezenţi au fost Cardinalul Leonardo Sandri şi Cardinalul Estanislao Esteban Karlic, Episcopul Sanchez Sorondo şi diverşi reprezentanţi ai episcopatului, inclusiv Episcopul Eduardo Horacio García auxiliar de Buenos Aires. Au fost acolo şi reprezentanţi ai colegiului din Roma unde studiază preoţii argentinieni, studenţi argentinieni de la Academia Pontificală Eclezială, precum şi diverşi preoţi din dicastere ale Sfântului Scaun, precum Mons. Guillermo Javier Karcher, de la secretariatul de stat. Ambasadorul Juan Pablo Cafiero a venit cu o parte din personalul ambasadei argentiniene. Guillermo Olivieri i-a adus Papei un cadou: un tricou al echipei favorite de fotbal, San Lorenzo de Almagro. Tricoul i-a fost trimis Papei de jucătorii, antrenorii şi fanii respectivei echipe. Pe tricou a fost inscripţionată ziua alegerii Papei precum şi o fotografie a sa.
