Pregătire pentru Sărbătoarea Învierii Domnului cu PS Florentin
03.05.2013, Cluj (Catholica) - Preasfinţia Sa Florentin, preoţii, persoanele consacrate şi credincioşii prezenţi la Catedrala „Schimbarea la Faţă” în perioada 23-25 aprilie a.c., au parcurs un drum spiritual de trei zile oferite lui Dumnezeu pentru o mai temeinică pregătire, astfel încât Sărbătoarea Învierii Domnului să fie cu adevărat înnoire a credinţei şi înviere împreună cu Cristos. Programul a început, zilnic, prin Sfânta Liturghie, după care PS Florentin a susţinut cele trei conferinţe reunite sub tema generală: „Libertatea credinţei – libertatea de a alege binele”. Tema centrală a fost prezentată în trei părţi, care reprezintă de fapt cele trei momente ale nucleului credinţei noastre.
În prima parte, „S-a răstignit pentru noi, sub Ponţiu Pilat” – s-a pornit de la momentul aşa-zisei „judecăţi” a lui Isus, când Pilat se află în faţa unei alegeri cu adevărat libere: poate alege să îl elibereze sau să îl condamne pe Isus. „Acel moment, în care Pilat l-ar fi putut elibera pe Isus, rămâne pentru fiecare dintre noi o atenţionare asupra libertăţii noastre. Este un moment ce spiritual se perpetuează în viaţa fiecăruia dintre noi, căci nu există zi în care conştiinţa creştină să nu fie pusă în faţa unei alegeri între bine şi rău. Avem libertatea de a recunoaşte adevărul, binele, dreptatea, de a le accepta sau de a le respinge, de a trăi conform credinţei noastre sau nu. Suntem cu adevărat liberi, în pofida presiunii exterioare a lumii, modei sau presei. Suntem liberi, dar şi responsabili, pentru că tocmai această alegere liberă, conformă sau nu credinţei noastre, va fi şi criteriul judecăţii noastre.”
A doua meditaţie, „A pătimit şi s-a îngropat”, a avut în centru momentul Patimilor răscumpărătoare, a Răstignirii Mântuitorului, în care Fiul lui Dumnezeu este supus suferinţei şi morţii. PS Florentin a explicat faptul că Dumnezeu nu a creat nici moartea, nici suferinţa, acestea intră prin păcat în creaţie. „Marele paradox este faptul că Dumnezeu utilizează tocmai această poartă, a suferinţei şi a morţii, pentru a răscumpăra din păcat întregul neam omenesc. Suferinţa răscumpărătoare a Mântuitorului nostru Isus Cristos mai are şi o altă dimensiune importantă pentru noi creştinii de astăzi. Suferinţa acceptată liber, pătrunsă de credinţă, speranţă şi iubire, se transformă în victorie asupra răului, dobândind un sens spiritual şi împlinind voinţa Tatălui ceresc. […] Cristos conferă un sens mântuitor suferinţei noastre, dar nu ne obligă, ci ne oferă doar o «posibilitate» pe care suntem chemaţi s-o acceptăm liber, cu credinţă, speranţă şi iubire, după exemplul Său.”
În a treia parte a programului, „A înviat a treia zi după Scripturi”, mergând la adevărul central al credinţei creştine, adevărul învierii din morţi a Domnului Isus Cristos, PS Florentin a arătat ce înseamnă pentru noi, astăzi, a trăi liber, cu credinţă, adevărul Învierii. „Pentru creştini, Învierea este mult mai mult decât nemurirea sufletului – credinţa în nemurirea sufletului o aveau şi evreii şi filozofii greci şi alte religii din vechime – este învierea în trup şi suflet a Mântuitorului nostru Isus Cristos.” Un alt aspect subliniat a fost strânsa legătură între Învierea Mântuitorului şi învierea noastră – Învierea Mântuitorului este centrul credinţei creştine pentru că răscumpărarea, fiind un act cosmic, ne priveşte şi pe noi, cei de astăzi: „Cristos, Învierea şi Viaţa, a învins moartea pentru fiecare dintre noi. Acesta este marele dar pe care reînnoit îl primim atunci când alegem să acceptăm liber, cu credinţă, acest mare adevăr şi mister fundamental al creştinismului.”
