Evenimente cheie în Anul Credinţei: Adoraţie Euharistică şi Ziua Evangelium Vitae
28.05.2013, Vatican (Catholica) - În dimineaţa zilei de marţi, 28 mai 2013, în Sala de Presă a Sfântului Scaun, Arhiepiscopul Rino Fisichella, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Noii Evanghelizări, împreună cu Arhiepiscopul Jose Octavio Ruiz Arenas şi Mons. Graham Bell, secretar şi respectiv subsecretar al aceluiaşi dicaster, au prezentat două evenimente majore din Anul Credinţei: o Adoraţie Euharistică mondială şi Ziua de Celebrare a Evangelium Vitae. Primul dintre aceste evenimente, Adoraţia Euharistică mondială, va fi transmis din Piaţa San Pietro duminică, 2 iunie, între orele 17 şi 18, ora Romei. Tema este: „Un singur Domn, o singură credinţă”, care a fost aleasă „pentru a mărturisi sensul de unitate profundă care caracterizează acest moment. Va fi un eveniment care pentru prima dată se realizează în istoria Bisericii, de aceea îl putem defini ca ‚istoric’. Catedralele din lume, timp de o oră, vor fi sincronizate după ora Romei şi vor fi în comuniune cu Papa în adoraţie euharistică. Am avut o adeziune masivă la această iniţiativă, care s-a extins dincolo de catedrale şi a implicat întregi Conferinţe Episcopale, parohii, congregaţii călugăreşti, în special mănăstiri de clauzură, şi asociaţii”.
Din Insulele Cook în Chile, Burkina Faso, Taiwan, Irak, Bangladesh, Statele Unite şi Filipine, Diecezele se vor sincroniza cu Piaţa San Pietro şi se vor ruga la intenţiile propuse de Papa. Prima este: „Pentru Biserica răspândită în toată lumea şi astăzi adunată în semn de unitate în adorarea Preasfintei Euharistii. Domnul să o facă mereu supusă faţă de ascultarea Cuvântului Său, pentru a se prezenta în faţa lumii tot ‘mai glorioasă, fără să aibă vreo pată sau rid sau ceva asemănător’ (Efeseni 5,28). Prin vestirea sa fidelă, fie ca să răsune iar Cuvântul care mântuieşte, ca purtător de milostivire şi să provoace o angajare reînnoită în iubire, pentru a oferi sens deplin durerii, suferinţei şi a restitui bucurie şi seninătate”. A doua intenţie a Papei Francisc este: „Pentru cei care, în diferitele părţi ale lumii, trăiesc suferinţa noilor sclavii şi sunt victime ale războaielor, ale traficului de persoane, ale traficului de droguri şi ale muncii ‘sclave’, pentru copiii şi femeile care îndură orice formă de violenţă. Fie ca strigătul lor tăcut de ajutor să găsească trează Biserica, pentru ca, ţinând privirea îndreptată spre Cristos răstignit, să nu uite pe atâţia fraţi şi surori lăsaţi în voia violenţei. În afară de aceasta, pentru toţi cei care se află în lipsuri economice, mai ales şomerii, bătrânii, imigraţii, cei fără locuinţă, cei închişi şi cei care experimentează marginalizarea. Rugăciunea Bisericii şi lucrarea sa activă de apropiere să le fie întărire şi sprijin în speranţă, forţă şi curaj în apărarea demnităţii persoanei”.
Ziua de Celebrare a Evangelium Vitae, intitulată „Crezând să aibă viaţa”, va avea loc între 15 şi 16 iunie. A fost intitulată astfel „pentru a atesta marea temă care se desfăşoară în jurul angajării Bisericii cu privire la promovarea, respectarea şi apărarea demnităţii vieţii umane. Va oferi tuturor credincioşilor răspândiţi în lume oportunitatea de a se simţi reprezentaţi în acest moment de comuniune printre multele forţe care se dedică ‘Evangheliei vieţii'”, a spus Arhiepiscopul Fisichella. „Papa Francisc va prezida Sfânta Liturghie duminicală în 16 iunie, la ora 10.30, cu întregul ‘popor al vieţii’, pentru a adresa mesajul său şi atenţia sa şi multor bolnavi prezenţi la celebrare. Ca pentru celelalte evenimente, şi acesta va urma desfăşurarea de acum tradiţională pentru Anul Credinţei. Înainte de toate, pelerinajul la Mormântul lui Petru, care se va ţine sâmbătă după-amiază, între orele 14-17, iar în acelaşi timp cei care doresc vor putea să profite de ocazie pentru celebrarea Sacramentului Reconcilierii şi pentru Adoraţia Euharistică. Sâmbătă dimineaţă, diferitele grupuri lingvistice vor avea o cateheză în diferite biserici din Roma”.
„Sâmbătă seara, între orele 15-20.30, se va desfăşura pe Via della Conciliazione o procesiune cu lumini în tăcere, pentru a atrage atenţia cu privire la tema vieţii umane şi a valorii sale intangibile. Va ajunge la Piaţa San Pietro, unde se va încheia cu unele mărturii semnificative. Până astăzi şi-au anunţat adeziunea lor consistentă diferite grupuri care provin din Italia, SUA, Germania, Japonia, Ungaria, România, Spania, Franţa, Canada, Noua Zeelandă, Argentina, Marea Britanie, Belgia, Slovacia, Costa Rica, Portugalia şi Australia. Vor fi prezente familii, Conferinţe Episcopale, Dieceze, parohii, ordine călugăreşti, seminarişti, organizaţii umanitare şi sanitare cum ar fi Ordinul de Malta, mişcări, universitari, asociaţii – de la Unitalsi la Crucea Roşie -, organizaţii pro-life şi multe grupuri şi persoane care sunt interesate de promovarea şi apărarea vieţii fără o specială apartenenţă asociativă sau confesională”.
