Să nu ne temem să ne apropiem de Inima lui Isus, care ne iartă întotdeauna

09.06.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc s-a rugat şi în această duminică, 9 iunie 2013, antifonul marian Angelus, alături de miile de pelerini veniţi în Piaţa San Pietro. În cuvintele adresate credincioşilor înainte să înceapă rugăciunea, Sfântul Părinte a vorbit despre milostivirea Domnului nostru Isus Cristos, amintind atenţia acordată de Biserică în luna iunie Preasfintei Inimi a lui Isus. Redăm în continuare traducerea alocuţiunii Papei dinaintea rugăciunii.

Iubiţi fraţi şi surori!

Luna iunie este în mod tradiţional dedicată Preasfintei Inimi a lui Isus, cea mai înaltă expresie a iubirii divine. Vinerea aceasta am celebrat de fapt Solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, sărbătoarea care dă tonul întregii luni. Pietatea populară preţuieşte în mod deosebit simbolurile, iar Inima lui Isus este cel mai înalt simbol al milostivirii lui Dumnezeu – dar nu este un simbol imaginar, ci un simbol real, care reprezintă centrul, izvorul din care ţâşneşte mântuirea întregii omeniri.

În Evanghelii găsim mai multe referinţe la Inima lui Isus. De exemplu în pasajul unde Cristos spune: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă. Luaţi asupra voastră jugul meu şi învăţaţi de la mine că sunt blând şi smerit cu inima” (Matei 11,28-29). Apoi este povestea cheie a morţii lui Cristos, după evanghelistul Ioan. Acest evanghelist de fapt dă mărturie despre ce a văzut pe Calvar: cum un soldat, când Isus era deja mort, a străpuns coasta Sa cu o suliţă, iar de acolo a curs sânge şi apă (cf. Ioan 19,33-34). Ioan recunoştea în acel semn, aparent întâmplător, plinătatea profeţiilor: din inima lui Isus, Mielul jertfit pe Cruce, curge iertarea şi viaţa pentru toţi oamenii.

Milostivirea lui Isus nu este însă doar un sentiment: într-adevăr, este o forţă care dă viaţă, care înalţă oamenii! Evanghelia acestei duminici ne spune aceasta prin episodul cu văduva din Nain (Luca 7,11-17). Isus, cu discipolii Săi, tocmai a ajuns în Nain, un sat din Galileea, în chiar momentul în care aveau loc funeraliile unui tânăr, singurul fiu al unei văduve. Privirea lui Isus se fixează imediat asupra mamei înlăcrimate. Evanghelistul Luca spune: „Când a văzut-o, Domnului i s-a făcut milă de ea” (v. 13). Această „milă” – compasiune – este iubirea pe care Dumnezeu o are pentru om, este milostivirea, adică atitudinea lui Dumnezeu în contact cu mizeria umană, cu sărăcia noastră, cu suferinţele noastre, cu neliniştile noastre. Termenul biblic „compasiune” aminteşte de experienţa maternă: o mamă, de fapt, simte în ea însăşi o reacţie atunci când copiii ei suferă. În acest fel ne iubeşte Dumnezeu, ne spune Scriptura.

Şi care este rodul acestei iubiri? Este viaţa! Isus îi spune văduvei din Nain: „Nu plânge!”, iar apoi îl cheamă pe tânărul mort, care se trezeşte ca şi cum ar fi fost adormit (cf. vv. 13-15). Milostivirea lui Dumnezeu dăruieşte viaţă omului, îl ridică din moarte. Domnul ne priveşte mereu cu milă, ne aşteaptă mereu cu milă. Să nu ne fie teamă să ne apropiem de El, căci are o Inimă milostivă! Dacă îi arătăm rănile noastre interioare, păcatele noastre, El ne iartă. Este milostivirea pură! Să nu uităm niciodată aceasta: El este milostivirea pură! Să mergem deci la Isus! Acum să ne îndreptăm spre Fecioara Maria: Inima ei imaculată – o inimă de mamă – a împărtăşit pe deplin mila lui Dumnezeu, în special în momentul patimii şi morţii lui Isus. Fie ca Maria să ne ajute să fim blânzi, umili şi milostivi cu semenii noştri.