Papa l-a primit pe preşedintele Comisiei Uniunii Europene
16.06.2013, Vatican (Catholica) - a Francisc l-a primit sâmbătă într-o audienţă privată pe preşedintele Comisiei Uniunii Europene, José Manuel Durão Barroso. Integrarea europeană, criza economică actuală şi promovarea libertăţii religioase au fost temele dominante ale discuţiei dintre cei doi. Conform protocolului, Barroso s-a întâlnit apoi cu Cardinalul Tarcisio Bertone, secretar de stat, şi cu Arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru relaţiile cu statele.
În declaraţia biroului de presă al Sfântului Scaun se spune: „Discuţiile cordiale au oferit ocazia pentru un schimb util de vederi privind situaţia internaţională, acordându-se o atenţie specială procesului de integrare europeană, precum şi crizei economice care continuă şi are consecinţe grave asupra pieţei locurilor de muncă, în special pentru tineri, şi un impact negativ asupra vieţii de familie. În continuare discuţiile s-au oprit asupra contribuţiei pozitive pe care Biserica Catolică o poate aduce, în contextul actual, pentru bunăstarea materială şi spirituală a Europei. În fine, s-a acordat o atenţie particulară promovării drepturilor omului, în special libertăţii religioase, şi protejării minorităţilor creştine din lumea întreagă.”