Papa recunoscător pentru slujirea Cardinalului Pimenta
23.07.2013, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a trimis o telegramă de condoleanţe Arhiepiscopului de Bombay, la moartea Cardinalului Simon Pimenta, la 19 iulie a.c., cel care a fost Arhiepiscop în acest oraş indian între 1978 şi 1996. Sfântul Părinte a încredinţat lui Dumnezeu „sufletul nobil” al Cardinalului, exprimându-şi recunoştinţa pentru anii lungi de „slujite devotată” a comunităţii catolice şi de „asistare fidelă” a Succesorului lui Petru ca membru al Colegiului Cardinalilor. Prelatul a murit la 93 de ani, în casa pentru clerici din Bombay.
„A luat cina şi se odihnea când una dintre surori l-a găsit căzut de pe scaun. A fost chemat rapid un medic, dar Cardinalul deja decedase”, a explicat Episcopul Savio Fernandes, auxiliar de Bombay. Cardinalul Pimenta s-a născut la 1 martie 1920, într-o suburbie din Bombay. A urmat Seminarul Sf. Pius al X-lea din localitate, fiind hirotonit preot în 1949. A urmat cursurile Universităţii Pontificale Urbaniana din Roma, obţinând în 1954 doctoratul în drept canonic. Pimenta a fost o vreme secretar al Cardinalului Valerian Gracias, Arhiepiscop de Bombay între 1950 şi 1978. A fost vice-cancelar, rector al Catedralei, profesor de liturgică, vicar pentru formarea preoţilor, rector al Seminarului Sf. Pius al X-lea şi apărător al legăturii în tribunalul matrimonial diecezan.
În 1971 a fost consacrat Episcop, mai întâi ca auxiliar de Bombay, apoi din 1977 ca Arhiepiscop coadjutor. Când Cardinalul Gracias a murit în anul următor, Cardinalul Pimenta i-a succedat ca Arhiepiscop de Bombay. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea l-a creat Cardinal în 1988. Timp de trei mandate a fost preşedintele Conferinţei Episcopale Indiene. S-a retras de la conducerea Arhidiecezei în 1996, la vârsta de 76 de ani. Este recunoscută activitatea sa spirituală şi pastorală, pentru iniţiativele din domeniul învăţământului şi carităţii, în Bombay fiind 12 spitale şi 44 de clini deschise în perioada sa de Arhiepiscop. Cardinalul Pimenta va avea astăzi funeraliile.
