Există deja situl oficial pentru ZMT 2016
03.08.2013, Roma (Catholica) - Ziua Mondială a Tineretului din 2016 are deja un sit, Krakow2016.com, disponibil nu doar în poloneză, ci şi în engleză, germană, spaniolă, italiană şi franceză. Papa Francisc a anunţat duminica trecută, din Rio de Janeiro, Brazilia, faptul că următoarea ediţie a ZMT va avea loc în patria natală a Papei Ioan Paul al II-lea, adică în Polonia. Mai exact, în Arhidieceza de Cracovia, pe care acum o păstoreşte Cardinalul Stanisław Dziwisz, cel care vreme îndelungată i-a fost secretar personal Pontifului de origine poloneză.
Acum Arhidieceza de Cracovia şi Cardinalul Dziwisz se pregătesc să găzduiască următoarea întâlnire internaţională de tineret. Situl anunţă: „Suntem bucuroşi că Sfântul Părinte Papa Francisc a anunţat că următoarea Zi Mondială a Tineretului se va desfăşura la Cracovia, Polonia. Evident, toată Polonia – cu toate Diecezele şi populaţia ei – va participa la eveniment. Suntem siguri că tinerii vor aduce entuziasmul lor, ca de obicei.” Se aminteşte apoi că ZMT „a fost mereu legată de figura Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea. Sperăm că vom putea să îl onorăm atunci ca sfânt.”
„Această Zi Mondială a Tineretului (din 2013) va fi o zi dedicată Sfântului Ioan Paul al II-lea, o zi de mulţumire pentru personalitatea sa, pentru iubirea sa pentru tineri, şi pentru tot ceea ce a lăsat după el – marea moştenire ce îi inspiră nu doar pe tineri să trăiască aproape de Isus Cristos şi de Maica Sa, Fecioara Maria. Cracovia se deschide! Oraşul va fi bucuros să primească tinerii din lumea întreagă! Vă invităm de astăzi, tineri din Polonia şi de pretutindeni, din Europa şi din toate continentele! Vom face tot posibilul să vă salutăm, dragi tineri, într-o manieră cordială şi corespunzătoare evenimentului. Şi vă rugăm să vă aduceţi entuziasmul şi speranţele de bine pentru viitorul ţării noastre, având nevoie de sprijinul vostru.”
