Papa Francisc: Biserica este Mama noastră în credinţă, să o iubim chiar dacă are defecte
12.09.2013, Vatican (Catholica) - În cadrul audienţei generale de miercuri, 11 septembrie 2013, din Piaţa San Pietro, Papa Francisc a reluat catehezele pe tema Bisericii, în acest An al Credinţei. „Printre imaginile pe care Conciliul Vatican II le-a ales pentru a ne face să înţelegem mai bine natura Bisericii este aceea de ‘mamă’: Biserica este Mama noastră în credinţă, în viaţa supranaturală. Este una dintre imaginile cele mai folosite de Părinţii Bisericii în primele secole şi cred că poate să fie utilă şi pentru noi. Pentru mine este una dintre cele mai frumoase imagini ale Bisericii: Biserica Mamă!” Pornind de la o realitate umană cunoscută, aceea a maternităţii, Pontiful a reflectat asupra felului în care Biserica ne este Mamă în credinţă.
„Înainte de toate, o mamă naşte la viaţă, poartă în sânul ei timp de nouă luni pe propriul copil şi apoi îl deschide la viaţă, născându-l. Aşa este Biserica: ne naşte în credinţă, prin lucrarea Duhului Sfânt care o face rodnică, precum pe Fecioara Maria… Desigur, credinţa este un act personal: ‘eu cred’, eu personal îi răspund lui Dumnezeu care se face cunoscut şi doreşte să intre în prietenie cu mine. Însă eu primesc credinţa de la alţii, într-o familie, într-o comunitate care mă învaţă să spun ‘eu cred’, ‘noi credem’. Un creştin nu este o insulă! Noi nu devenim creştini în laborator, nu devenim creştini singuri şi cu forţele noastre, ci credinţa este un cadou, este un dar al lui Dumnezeu care ne este dat în Biserică şi prin Biserică. Şi Biserica ne dăruieşte viaţa de credinţă la Botez: acela este momentul în care ne naşte ca fii ai lui Dumnezeu, momentul în care ne dăruieşte viaţa lui Dumnezeu, ne naşte ca Mamă”.
Amintind de inscripţia din Baptisteriul Bazilicii San Giovanni in Laterano: „Aici se naşte un popor de neam divin, născut de Duhul Sfânt care fecundează aceste ape; Mama Biserică îi naşte pe fiii săi în aceste valuri”, Pontiful a subliniat: „faptul că facem parte din Biserică nu este ceva exterior şi formal, nu înseamnă a completa o hârtie pe care ne-o dau, ci este un act interior şi vital; nu aparţinem Bisericii aşa cum aparţinem unei societăţi, unui partid sau oricărei alte organizaţii. Legătura este vitală, ca aceea pe care o avem cu propria mamă”. „Să ne întrebăm”, a invitat el, „cum văd eu Biserica? Dacă sunt recunoscător părinţilor mei pentru că mi-au dat viaţa, sunt recunoscător Bisericii pentru că m-a născut în credinţă prin Botez? Câţi creştini îşi amintesc data Botezului propriu?” Şi a dat şi o „temă de casă”: „Mergeţi şi căutaţi bine care este data Botezului vostru şi aceasta pentru a o sărbători, pentru a-i mulţumi Domnului pentru acest dar… Iubim Biserica aşa cum o iubim pe mama proprie, ştiind să înţelegem şi defectele sale? Toate mamele au defecte, cu toţii avem defecte, dar când se vorbeşte despre defectele mamei noi le acoperim, le iubim aşa. Şi Biserica are şi defectele sale: o iubim aşa ca pe mama, o ajutăm să fie mai frumoasă, mai autentică, mai conformă cu Domnul?”
De asemenea, a continuat Sfântul Părinte paralelismul dintre maternitatea umană şi maternitatea Bisericii, „O mamă nu se limitează să dea viaţă, ci cu mare grijă îi ajută pe copiii săi să crească, le dă lapte, îi hrăneşte, îi învaţă drumul vieţii, îi însoţeşte mereu cu grija sa, cu afecţiunea sa, cu iubirea sa, chiar şi atunci când sunt mari. Şi în aceasta ştie şi să corecteze, să ierte, să înţeleagă, ştie să fie aproape în boală, în suferinţă… Biserica face acelaşi lucru ca Mamă bună: însoţeşte creşterea noastră transmiţând Cuvântul lui Dumnezeu, care este o lumină ce ne indică drumul vieţii creştine; administrând Sacramentele. Ne hrăneşte cu Euharistia, ne aduce iertarea lui Dumnezeu prin Sacramentul Pocăinţei, ne susţine în momentul bolii cu Ungerea bolnavilor. Biserica ne însoţeşte în toată viaţa noastră de credinţă, în toată viaţa noastră creştină. Aşadar putem să ne punem alte întrebări: ce raport am eu cu Biserica? O simt ca Mamă care mă ajută să cresc ca un creştin? Particip la viaţa Bisericii, mă simt parte din ea? Raportul meu este un raport formal sau este vital?”
În fine, Papa a amintit că „în primele secole ale Bisericii era foarte clară o realitate: Biserica, în timp ce este Mamă a creştinilor, în timp ce îi ‘face’ pe creştini, este şi ‘făcută’ de ei. Biserica nu este ceva diferit de noi înşine, ci trebuie trăită ca totalitatea celor care cred, ca acel ‘noi’ al creştinilor: eu, tu, noi toţi suntem parte a Bisericii… Aşadar, maternitatea Bisericii o trăim cu toţii, păstori şi credincioşi. Uneori aud: ‘Eu cred în Dumnezeu, dar nu în Biserică… Am auzit că Biserica spune… preoţii spun…’. Una sunt preoţii, dar Biserica nu este formată numai din preoţi, Biserica suntem cu toţii! Şi dacă tu spui că crezi în Dumnezeu şi nu crezi în Biserică, spui că nu crezi în tine însuţi; şi aceasta este o contradicţie. Biserica suntem cu toţii: de la pruncul recent botezat până la Episcopi, până la Papa; cu toţii suntem Biserică şi cu toţii suntem egali în ochii lui Dumnezeu! Cu toţii suntem chemaţi să colaborăm la naşterea la credinţă a noi creştini, cu toţii suntem chemaţi să fim educatori în credinţă, să vestim Evanghelia. Fiecare dintre noi să se întrebe: ce fac eu pentru ca alţii să poată împărtăşi credinţa creştină? Sunt rodnic în credinţa mea sau sunt închis? … Cu toţii suntem părtaşi de maternitatea Bisericii, aşa încât lumina lui Cristos să ajungă până la marginile pământului.”
