Papa a ales Fericirile ca temă pentru următoarele ZMT
07.11.2013, Vatican (Catholica) - Sfântul Părinte a decis temele pentru următoarele trei ediţii ale Zilei Mondiale a Tineretului, care vor forma un itinerariu de trei ani de pregătire spirituală, ce va culmina cu celebrarea Zilei Mondiale a Tineretului la nivel internaţional, cu Succesorul lui Petru, la Cracovia, Polonia, între 25 iulie şi 1 august 2016.
Astfel, la anul şi peste doi ani celebrările vor fi la nivel diecezan. În 2014, pentru a 29-a ZMT, tema aleasă este „Fericiţi cei săraci în duh, căci a lor este Împărăţia cerurilor” (Matei 5,3). În 2015, pentru a 30-a ZMT, tema aleasă este „Fericiţi cei curaţi cu inima, căci ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). În 2016 celebrarea se va întoarce în ţara „inventatorului” Zilei Mondiale a Tineretului, Polonia, la acea dată putându-se deja vorbi de Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea (canonizarea va avea loc anul viitor). Tema aleasă este „Fericiţi cei milostivi, căci ei vor afla milostivire” (Matei 5,7).
Anul acesta, pe 25 iulie, la întâlnirea cu tinerii în Catedrala San Sebastián din Rio de Janeiro, Papa Francisc a avut două recomandări de lectură către tineri, una fiind chiar Fericirile. „Citeşte Fericirile care îţi vor face bine. Dacă vrei să ştii ce trebuie să faci în mod concret, citeşte Matei capitolul 25, care este protocolul cu care vom fi judecaţi. Cu aceste două lucruri aveţi Planul de acţiune: Fericirile şi Matei 25. Nu aveţi nevoie să citiţi altceva. Vă cer aceasta cu toată inima.”
