O radiografie a magisteriului ultimilor şase Papi despre dialogul cu adepţii altor religii
13.11.2013, Vatican (Catholica) - Marţi, 12 noiembrie 2013, în Aula Ioan Paul al II-lea a Sălii de Presă a Sfântului Scaun, a avut loc prezentarea volumului „Dialogul interreligios în învăţătura oficială a Bisericii Catolice (1963-2013)”. Au intervenit Eminenţa Sa Cardinalul Jean-Louis Tauran, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios; pr. Miguel Ángel Ayuso Guixot, MCCJ, secretarul Consiliului Pontifical pentru Dialogul Interreligios; şi Mons. Francesco Gioia, OFMCap, curatorul lucrării. Vă oferim intervenţia pr. Miguel Ángel Ayuso Guixot sub formă de întrebări şi răspunsuri, după cum a apărut în traducere pe situl Ercis.ro.
– Ne puteţi ajuta să ne facem o idee despre conţinuturile volumului?
– Pentru a înţelege drumul parcurs în această ultimă jumătate de secol, este util a reevoca în mod telegrafic ceea ce ultimii şase Papi au afirmat în magisteriul lor despre dialogul cu adepţii celorlalte religii. Se poate începe de la Papa Ioan al XXIII-lea, care în discursul de deschidere a Conciliului Vatican II (11 octombrie 1962) a invitat să se promoveze unitatea bazată pe stima şi respectul pe care cei care urmează diferitele forme de religie încă necreştine le nutresc faţă de Biserica Catolică, şi nu numai unitatea în familia umană şi creştină, unitatea catolicilor, unitatea cu creştinii care încă nu sunt în comuniune deplină (Gaudet Mater Ecclesia, § 8.2). Şi în Enciclica Pacem in terris (11 aprilie 1963), Papa Ioan al XXIII-lea avertiza: „Nu va trebui să se confunde greşeala cu greşitorul, chiar şi atunci când este vorba de greşeală sau de cunoaştere neadecvată a adevărului în domeniul moral sau religios. Greşitorul este mereu şi înainte de toate o fiinţă umană şi de aceea păstrează demnitatea sa de persoană; trebuie mereu considerat şi tratat cum se cuvine unei demnităţi aşa de mari” (nr. 83).
Papa Paul al VI-lea, în Ecclesiam suam (6 august 1964), a exprimat convingerea profundă că „Biserica trebuie să ajungă la dialog cu lumea în care trăieşte; Biserica se face cuvânt; Biserica se face mesaj; Biserica se face colocviu” (nr. 67). Papa Ioan Paul I, în perioada scurtă a celor 33 de zile de pontificat, a mers pe drumul trasat de predecesorul său, „chemându-i pe toţi la colaborare pentru a face dig, în interiorul naţiunilor, în faţa violenţei oarbe şi, în viaţa internaţională, a promova ridicarea popoarelor mai puţin favorizate”.
Papa Ioan Paul al II-lea a dezvoltat „cultura dialogului”. Ar fi imposibil să se prezinte aici toate întâlnirile care au presărat pontificatul său. Îmi place să amintesc faptul că, în 1986, la Assisi, i-a întâlnit pe adepţii din toate religiile lumii pentru o Zi de Rugăciune. Sau faptul că, în 2002, după evenimentele dramatice de la New York şi Washington din 11 septembrie 2001 şi consecinţele lor tragice în Orientul Mijlociu şi Apropiat, a propus un Decalog pentru Pace şefilor de stat şi reprezentanţilor guvernelor din toată lumea.
La a 50-a aniversare a deschiderii Conciliului, Papa Benedict al XVI-lea a reafirmat că, pentru a regăsi spiritul autentic al Conciliului Vatican II, trebuie să ne întoarcem la „litera” sa, adică la textele sale. Pentru a ilustra deschiderea Bisericii există, mai ales, cele două Declaraţii: Nostra aetate (28 octombrie 1965) şi Dignitatis humanae (6 decembrie 1965). În prima, considerată de acum „Magna Charta a dialogului”, există recunoaşterea binelui prezent în toate tradiţiile religioase. A doua insistă asupra libertăţii, proprie fiecărui om, de a urma propria conştiinţă în domeniul religios. În 50 de ani au fost făcuţi paşi semnificativi spre etapele indicate de Conciliul Vatican II şi de ultimii cinci Papi, paşi documentaţi în acest volum.
– Care sunt aspectele importante ale dialogului conform Papei Benedict al XVI-lea?
– Rodul matur al pontificatului său se percepe la sfârşit. La ultimul său Crăciun trăit ca Papă, cu ocazia urărilor de Crăciun adresate Curiei Romane, el i-a uimit pe toţi cu afirmaţia că „nu suntem noi cei care posedăm adevărul, ci el este cel care ne posedă pe noi: Cristos, care este Adevărul, ne-a luat de mână, şi pe calea căutării noastre pasionate de cunoaştere ştim că mâna Sa ne ţine cu putere. Faptul de a fi susţinuţi interior de mâna lui Cristos ne face liberi şi în acelaşi timp siguri. Liberi: dacă suntem susţinuţi de El, putem intra în orice dialog în mod deschis şi fără frică. Siguri, pentru că El nu ne lasă, dacă nu suntem noi înşine cei care ne dezlipim de El. Uniţi cu El, suntem în lumina adevărului” (21 decembrie 2012). Pe drumul dialogului, însuşi Cristos ne garantează libertatea şi siguranţa care ne sunt necesare.
De altfel, la începutul pontificatului, el s-a pus imediat pe brazda magisteriului Papei Wojtyla, spunând că „Biserica vrea să continue să construiască punţi de prietenie cu adepţii tuturor religiilor, cu scopul de a căuta binele autentic al fiecărei persoane şi al societăţii în ansamblul său” (Delegaţilor celorlalte religii, 25 aprilie 2005). Apoi, în Verbum Domini (30 septembrie 2010), a spus: „Biserica recunoaşte ca parte esenţială a vestirii Cuvântului întâlnirea, dialogul şi colaborarea cu toţi oamenii de bunăvoinţă, îndeosebi cu persoanele care aparţin diferitelor tradiţii religioase ale umanităţii, evitând forme de sincretism şi de relativism şi urmând liniile indicate de Declaraţia Conciliului Vatican II Nostra aetate, dezvoltate de magisteriul succesiv al Suveranilor Pontifi” (nr. 117).
– Şi Papa Francisc? În ce direcţie merge dialogul interreligios?
– Drumul este încă lung, dar cu Papa Francisc el continuă cu „dialogul prieteniei”. În puţine luni, Papa Francisc a ţinut deja numeroase întâlniri cu reprezentanţi ai altor religii şi a spus multe cuvinte despre dialogul interreligios. De exemplu, adresându-se la începutul pontificatului său reprezentanţilor Bisericilor şi comunităţilor ecleziale şi ai altor religii, el a amintit şi a repetat faptul că „Biserica Catolică este conştientă de importanţa pe care o are promovarea prieteniei şi a respectului dintre bărbaţii şi femeile de diferite tradiţii religioase” (20 martie 2013). Aş vrea să amintesc şi că anul acesta el însuşi a semnat mesajul anual de felicitări adresat comunităţii musulmane pentru sărbătoarea sfârşitului Ramadanului.
– O ultimă curiozitate. Volumul are o dedicaţie specială.
– Da, Cardinalul Jean-Louis Tauran a împlinit şaptezeci de ani la 5 aprilie, şi oficialii din dicasterul nostru s-au gândit bine să-i dedice lui a treia ediţie a acestui volum, în semn de afecţiune faţă de persoana sa şi de stimă pentru activitatea sa uimitoare în acest domeniu de acţiune atât de delicat şi important pentru viitorul Bisericii şi al lumii.
