Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei la Papa
Maiestatea sa regele Abdullah al II-lea bin Hussein al Iordaniei a făcut luni o vizită în Vatican, ajungând puţin înainte de 4PM. După sosirea la Casa Santa Marta a fost primit de prefectul Casei...
Maiestatea sa regele Abdullah al II-lea bin Hussein al Iordaniei a făcut luni o vizită în Vatican, ajungând puţin înainte de 4PM. După sosirea la Casa Santa Marta a fost primit de prefectul Casei...
Dacă noi îl ascultăm pe Duhul Sfânt, El ne învaţă calea înţelepciunii, ne dăruieşte înţelepciunea care înseamnă a vedea cu ochii lui Dumnezeu, a auzi cu urechile lui Dumnezeu, a iubi cu inima lui...
„Lunea aceasta, la Homs, în Siria, părintele Frans van der Lugt, un confrate al meu iezuit olandez de 75 de ani, ajuns în Siria în urmă cu circa 50 de ani, a fost asasinat....
Acum 20 de ani, pe 7 aprilie 1994, începea în Rwanda una dintre cele mai negre pagini ale istoriei contemporane: genocidul care a făcut aproximativ 800 de mii de victime. Masacrul a fost amintit...
Papa Francisc a trimis în această dimineaţă o telegramă în Irak, exprimându-şi condoleanţele în faţa Patriarhului Louis Raphaël I Sako de Babilon al caldeenilor, la moartea Cardinalului Emmanuel III Delly, Episcop emerit de Babilon...
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis împotriva legislaţiei din Ungaria, care a refuzat unor comunităţi religioase statutul de Biserică, afirmând că legea le încalcă drepturile. „Pierderea de către comunităţile religioase a statutului de...
Duminică, 6 aprilie 2014, la Centrul „Don Orione” din Oradea a avut loc o Serbare de Paşti la care a participat toată comunitatea, formată din preoţi, credincioşi, elevi şi profesori ai liceului, copii, tineri,...
La iniţiativa pr. Felician Tiba, paroh la parohia „Sfânta Tereza a Pruncului Isus” din Piatra Neamţ, în perioada 5-6 aprilie 2014, s-a organizat un pelerinaj la Sighet, pe urmele martirului Episcopului Anton Durcovici. Credincioşilor...
Duminică, 13 aprilie 2014 se sărbătoreşte DUMINICA FLORIILOR. Cu această zi începe SĂPTĂMÂNA MARE, săptămâna Patimilor şi Morţii Domnului nostru Isus Cristos. În aceste zile, în Catedrala Romano-Catolică din Timişoara (Domul din Piaţa Unirii),...
Toate Diecezele din Republica Cehă se află acum în Săptămâna de Rugăciune pentru Tineri, care a început duminică, 6 aprilie, şi se va încheia duminică, 13 aprilie, ca pregătire pentru a 29-a Zi Mondială...