Persoana consacrată nu este o insulă (II)
21.01.2014, Roma (Catholica) - În ciuda „profeţilor care anunţă nenorociri” şi în pofida umbrelor şi dificultăţilor, viaţa călugărească este bogată în vitalitate, în ferment evanghelic, în angajare profetică în diferitele periferii existenţiale. Este un cadru realist, dar plin de încredere şi de speranţă cel pe care Arhiepiscopul José Rodríguez Carballo, secretar al Congregaţiei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, îl trasează în acest interviu ziarului L’Osservatore Romano, publicat în traducere pe Ercis.ro. Vă oferim astăzi a doua şi ultima parte a interviului.
– A merge împreună: este o invitaţie pe care Papa Francisc a adresat-o de multe ori credincioşilor şi îndeosebi călugărilor. Cum trebuie aplicată în cotidian?
– Acest principiu de „a merge împreună” pentru călugări comportă o strânsă relaţie şi comuniune ad intra, în propriul institut, dar şi ad extra, între diferitele institute şi cu laicii. În cadrul fiecărui institut, faptul de a merge împreună se trăieşte în viaţa fraternă în comunitate, care astăzi este percepută ca un element esenţial al vieţii călugăreşti şi ca prima sa formă de misiune. Între institute, faptul de a merge împreună se trăieşte desfăşurând activităţi şi opere împreună, în special între institutele cu o anumită afinitate carismatică. Aceasta este deja o realitate frumoasă, îndeosebi în regiuni periferice. Cu laicii se lucrează mult în domeniul învăţământului şi al sănătăţii, precum şi în activităţi sociale. Este necesar să reafirmăm că astăzi mai mult ca oricând pentru călugări devine urgent să răspundă la vocaţia şi la misiunea comuniunii, care devine colaborare şi interdependenţă, atitudine care se naşte dintr-o puternică spiritualitate de comuniune. Papa ne aminteşte că persoana consacrată nu este o insulă. Nu cred că trădez gândirea sa dacă spun că nici institutele nu se pot considera nişte insule.
– A adora şi a sluji sunt două dimensiuni fundamentale ale persoanelor consacrate. Uneori a prevalat una asupra celeilalte. Cum trebuie armonizate în slujba poporului lui Dumnezeu?
– Dimensiunea contemplativă sau mistică şi dimensiunea misionară sunt elementele fundamentale ale vieţii consacrate. Prima trebuie să rodească în a doua şi a doua trebuie să se alimenteze din prima. Trebuie aşadar să se aibă un proiect de viaţă pe care eu l-aş numi „ecologic”, adică unul care să armonizeze aceste două dimensiuni. Văd aici o mare provocare pentru formarea atât permanentă cât şi iniţială. În acest sens, consider că trebuie să se facă un „salt de calitate” şi să se evite un pseudo-misticism precum şi un activism care nu ţine cont de exigenţa unei profunde experienţe a lui Dumnezeu.
– Una dintre temele asupra căreia insistă Papa este aceea de a vesti Evanghelia până la periferiile nu numai fizice, ci şi existenţiale. Este o invitaţie mai ales pentru persoanele consacrate?
– Da. Viaţa călugărească şi consacrată este chemată să vestească Evanghelia în orice loc şi în orice împrejurare, îndeosebi în periferiile existenţiale. Papa Francisc ne provoacă în mod constant să mergem în această direcţie. A făcut-o de exemplu în timpul întâlnirii frumoase pe care a ţinut-o cu superiorii generali la 29 noiembrie. Cu acea ocazie, a cerut persoanelor consacrate să iasă spre periferiile marcate de sărăcie, dar şi spre periferiile gândirii. Viaţa consacrată face deja mult în aceste periferii, dar nu poate să adoarmă. Spaţiul său privilegiat se află în aceste domenii de frontieră, pe care trebuie aşadar să le reviziteze mereu. Viaţa consacrată, ne amintea atunci Papa Francisc, trebuie să fie profetică. Aceasta este o dimensiune la care nu se poate renunţa, care nu se poate negocia. Nu putem pur şi simplu să ne prefacem că suntem aşa.
– Imigratul şi cel fără acoperiş care bat la uşi interpelează şi persoanele consacrate. În ce mod răspundeţi la această provocare?
– Este vorba despre realităţi care cer vieţii consacrate o viaţă mai apropiată de acest tip de sărăcie. Nu numai o apropiere fizică, dar aş spune mai ales o apropiere existenţială, în aşa fel încât stilul de viaţă al călugărilor să nu se îndepărteze de cel al săracilor şi să nu-i scandalizeze pe cei săraci. Sărăcia practicată de călugări nu se poate reduce la o simplă ideologie, ci este o formă concretă de a trăi. În acest sens, călugării sunt chemaţi să ducă o viaţă mai austeră şi redusă la esenţial, o viaţă mai în consonanţă cu votul de sărăcie care să-i facă să fie şi să se simtă cu adevărat liberi în faţa bunurilor materiale; o viaţă solidară cu săracii, punând şi în slujba lor structuri şi spaţii care aparţin călugărilor şi împărtăşind cu ei bunurile pe care Providenţa le aduce. Şi aici văd o mare provocare pentru călugări. Aceştia fac deja mult pentru cei nevoiaşi, însă iubirea ne determină să facem mult mai mult.
– Care sunt proiectele Congregaţiei pentru viitor?
– Înainte de toate, aş spune că anii 2014 şi 2015 vor fi marcaţi pentru noi de pregătirea şi celebrarea Anului Vieţii Consacrate, care dorim – şi pentru aceasta vom munci – să fie un an de har pentru toate persoanele consacrate. Există multe proiecte. Între acestea, în 2014 va fi un seminar de studiu despre gestionarea bunurilor din partea persoanelor consacrate. Se va desfăşura în zilele de 8 şi 9 martie, la auditorium-ul Antonianum din Roma, şi vor participa toţi economii şi econoamele generale. În noiembrie este programată şi Adunarea Plenară a Congregaţiei noastre, care va reflecta despre novum în viaţa consacrată. În afară de aceasta, vor fi periodic scrisori adresate tuturor persoanelor consacrate care vor încerca să actualizeze pentru ele magisteriul Papei Francisc şi să pregătească bine Anul Vieţii Consacrate, cu ocazia căruia vom avea, de asemenea, diferite întâlniri internaţionale la Roma.
