Fericitul Stepinac ne învaţă să fim fideli faţă de Cristos, Biserică şi Papa
12.02.2014, Roma (Catholica) - „Vineri după-amiază l-am informat pe Sfântul Părinte că medicii au evaluat ca inexplicabilă din punct de vedere ştiinţific presupusa minune prezentată de postulatura pentru canonizarea Fericitului martir Alojzije Stepinac”, a dezvăluit Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor, în timpul Liturghiei din biserica romană Sfântul Ieronim al croaţilor, luni 10 februarie 2014, când are loc pomenirea liturgică a Cardinalului Arhiepiscop de Zagreb, mort în 1960. „Papa Francisc s-a bucurat mult de această etapă importantă” în cauza de canonizare, a mai afirmat Cardinalul Amato, citim în materialul tradus pe Ercis.ro.
Pontiful i-a mai destăinuit „că de tânăr, în Argentina, a urmărit cu mare interes şi participare viaţa martirului croat, adăugând un amănunt necunoscut de mine. La sfârşitul interminabilelor şi ucigătoarelor interogatorii – a spus el – când Arhiepiscopul Stepinac, epuizat de oboseală, era constrâns să semneze mărturisiri false, adăuga la semnătura sa două litere: cf”. Şi Papa, a precizat Cardinalul prefect, „mi-a explicat după aceea semnificaţia acestor două litere: coactus feci. Adică: am făcut aceasta pentru că am fost constrâns”. Aşadar, a remarcat Cardinalul, „în pofida şubrezeniei fizice, spiritul său de credinţă menţinea încă un rest de luciditate pentru a comunica lumii fidelitatea sa neclintită faţă de Evanghelie, care nu a fost doborâtă nici măcar de cea mai atroce tortură”.
Cardinalul Amato a amintit că Arhiepiscopul de Zagreb a fost victima „furtunii anticatolice care s-a dezlănţuit în Europa în secolul trecut şi care, ca un cutremur ucigător, a omorât nevinovaţi, a devastat biserici, a distrus şcoli şi instituţii catolice”. Astfel „secolul al XX-lea, care ar fi trebuit să fie timpul libertăţii, în realitate pentru Europa a fost timpul tiraniei ideologice antireligioase, comuniste şi naziste”. Aşa încât a fost „timpul invenţiilor diabolice a gropilor comune, a lagărelor, a gulagurilor”. Acei „tirani moderni nu ascultau de niciun drept care nu era cel al ideologiei lor perverse”. Erau „criminali care au ucis bărbaţi şi femei, copii şi bătrâni”. „Studii istorice credibile” calculează că „niciodată în istorie nu au fost atâţia martori ucişi din ură faţă de credinţa lor creştină, ca în secolul trecut. În Christian World Encyclopedia, cercetătorul american David B. Barrett vorbeşte despre 26.685.000. Este ca şi cum întregi oraşe şi naţiuni ar fi fost şterse de furia celui rău.”
Fericitul Alojzije Stepinac este un martor cu autoritate al acestor persecuţii. O confirmă scrierea sa citată de Cardinalul Amato în predică: „Dacă oamenii te judecă pe nedrept, în special dacă se va întâmpla să fii condamnat pentru fidelitatea ta faţă de Cristos, bucură-te şi tresaltă de bucurie, pentru că Isus suferă cu tine. Şi când se suferă cu Isus, totul devine mai uşor”. Cardinalul Stepinac s-a opus cu fermitate persecuţiilor de orice provenienţă, ridicând glasul în apărarea libertăţii şi dreptăţii. Împotriva lui, regimul, care „nu voia să creeze martiri, a folosit strategia picurării, a morţii lente, mai ucigătoare şi grea decât orice altă formă de martiriu. În afară de aceasta, a lovit conducătorul pentru a-i doborî pe credincioşi.”
Mărturia Fericitului Stepinac, a explicat Cardinalul Amato, rămâne foarte actuală: şi „astăzi este combătută în mod deschis viziunea creştină despre bărbat, despre femeie, despre căsătorie, despre educaţia tinerilor, despre respectarea şi despre demnitatea vieţii umane de la naşterea sa până la sfârşitul său natural. Astăzi virtuţile sunt luate în râs şi viciile sunt exaltate. Fericirile evanghelice sunt înlocuite de atitudini violente şi de nesupunere. Libertatea, pe care ideologia antievanghelică o revendică pentru ea însăşi, este negată celor care o gândesc în mod diferit. Se impune cu forţa brutală a unei propagande calomnioase ceea ce nu se obţine cu raţiunea.” De la Fericitul Stepinac, a încheiat el, „învăţăm să fim fideli faţă de Cristos, faţă de Biserică, faţă de Papa; să fim puternici în faţa dispreţului, a nedreptăţii, a persecuţiei; să apărăm cu curaj drepturile omului împreună cu drepturile lui Dumnezeu”. Şi „învăţăm mai ales să-i iertăm pe duşmanii noştri şi să-i iubim. Ideologiile umane se sfârşesc, dictaturile dispar prin implozie. Numai caritatea lui Dumnezeu rămâne pentru totdeauna.”
