Părintele Lombardi relatează primul an al Papei Francisc (1)

03.03.2014, Vatican (Catholica) - În urmă cu un an Papa Benedict al XVI-lea renunţa la conducerea Bisericii Catolice. O atmosferă apăsătoare s-a creat în jurul Bisericii şi a Curiei Romane după scandalurile de pedofilie şi trădarea adjutantului de cameră. Pregătirile pentru Conclav şi alegerea surprinzătoare a primului Papă non-european au făcut în aşa fel încât Roma să fie invadată de o mulţime de jurnalişti cum nu a mai fost de la moartea Papei Ioan Paul al II-lea.

Timp de multe săptămâni părintele Federico Lombardi, director al biroului de presă al Vaticanului, a trebuit să răspundă la întrebările a circa şase mii de jurnalişti. Într-o atmosferă tensionată şi nesigură, directorul biroului de presă a desfăşura misiunea dificilă de a explica jurnaliştilor care proveneau de pe toată planeta, ce anume se întâmpla. Era vorba de evenimente care au marcat istoria Bisericii Catolice şi a lumii. Pentru a cunoaşte cât de multe şi ce anume s-a întâmplat în acest ultim an părintele Lombardi a fost intervievat de Wlodzimierz Redzioch pentru agenţia Zenit.

– Cu un an în urmă situaţia părea catastrofală. Scandalurile, adevărate sau presupuse, erau amplificate de mijloacele media cu o agresivitate fără precedent. Calomnii, suspiciuni, insinuări… Cum a înfruntat situaţia directorul biroului de presă al Vaticanului?

– Mijloacele media nu sunt întotdeauna capabile să evalueze în mod obiectiv anumite situaţii. Uneori s-a creat o atmosferă emotivă în care se subliniau mai degrabă numai aspectele negative decât cele pozitive. În jurul Bisericii s-a creat un climat de negativitate. O parte din pontificatul Papei Benedict al XVI-lea a fost marcată de evenimente apăsătoare. Acuzele de abuzuri sexuale din partea clerului a aruncat mai multe umbre asupra Bisericii. Un eveniment trist cu atât mai mult pentru că pontificatul Papei Benedict al XVI-lea a fost de mare rigoare şi curaj în înfruntarea acestor situaţii creând premisele pentru o purificare. Apoi erau problemele interne care au favorizat scurgerea de informaţii. Şi acest lucru a agravat în mod disproporţionat imaginea negativă a Vaticanului. Nu vreau să neg erorile şi lucrurile greşite, dar generalizând a fost aruncată o umbră de suspiciune asupra instituţiilor şi asupra persoanelor care au slujit cu fidelitate absolută pe Papa şi Biserica. Pe deasupra însuşi faptul dramatic al trădării a creat o puternică suferinţă.

– Scandalul în folosirea documentelor private a implicat o persoană pe care cu toţii o cunoşteam şi care a fost apropiată de Papa Benedict al XVI-lea. Cu ce sentimente aţi aflat Dvs ştirea că Paolo Gabriele îl trăda pe Papa?

– Paolo Gabriele a spus în cursul procesului că voia să contribuie la purificarea tensiunilor care existau în Curie. S-a gândit că ar fi dat o zguduitură pozitivă copiind şi predând documentele private. După aceea şi-a dat seama că era un lucru greşit. A trădat în manieră gravă încrederea Papei. Eu nu exprim nici o evaluare personală cu privire la comportamentul lui Paolo Gabriele. Acţiunile sale se inserează în contextul discuţiilor în privinţa gestionării Guvernoratului cu alternarea Monseniorului Carlo Maria Viganò‎. O altă problemă în discuţie se referea la Institutul de Opere Religioase (IOR) şi la activităţile economico-financiare din Vatican. Este vorba despre probleme care comportă o cunoaştere a aspectelor tehnice; este corect ca să fie discuţii, din păcate mass-media au prezentat în mod complet negativ.

– În acea perioadă mass-media au criticat sever Vaticanul susţinând că a comis multe erori în comunicare. Ce părere aveţi despre aceste critici?

– Faptul că Paolo Gabriele a transmis sute de documente unui jurnalist care nuare nimic de-a face cu capacitatea Vaticanului de a comunica! Există probleme şi acţiuni de acest tip pe care nici o comunicare nu le poate face mai puţin grave. Desigur, mereu poate să fie mai bine, pentru acest motiv în secretariatul de stat a apărut figura unui consilier pentru comunicare în persoana lui Greg Burke. Este foarte important ca să existe o legătură între conducere, decizii, pregătirea documentelor şi comunicarea. Astfel în timp ce sunt pregătite documentele se gândeşte deja la modul în care trebuie să fie prezentate şi comunicate. În acest mod biroul de presă nu trebuie să comunice decizii şi documente care cad din cer, aşa cum s-a întâmplat, de exemplu, cu decizia de a elimina excomunicarea lefebvriştilor. Avându-l pe Greg în secretariatul de stat sunt mai liniştit şi pe deasupra am o persoană care cunoaşte bine mass-media americane.

– La 11 februarie 2013, Papa Benedict al XVI-lea a convocat un Consistoriu. Nimeni nu îşi imagina ce avea să se întâmple. Cum aţi trăit vestea renunţării la pontificat al Papei Benedict al XVI-lea?

– Repet des aceasta – provocând uimirea interlocutorilor mei – că pentru mine nu a fost un lucru aşa de tulburător sau surprinzător! Nu pentru că mi s-ar fi spus cu ceva timp înainte de 11 februarie, ci pentru că acela care îl urmărea îndeaproape pe Papa Benedict al XVI-lea îşi dădea seama că evalua consistenţa propriilor forţe, care slăbeau. Era posibil ca să se poată ajunge la acea decizie. Vorbise explicit despre asta în cartea-interviu cu Peter Seewald deja cu câţiva ani înainte. În cartea „Lumina lumii”, Papa Benedict al XVI-lea spune clar că în anumite situaţii Papa poate, ba chiar trebuie să renunţe. Am trăit acel moment cu o anumită luciditate, încercând să explic bine motivele renunţării care, după părerea mea, se află toate în foaia pe care Papa Benedict al XVI-lea a citit-o în timpul Consistoriului.

– De la ora 12.30 din ziua de 11 februarie Dvs a trebuit să înfruntaţi focul de întrebări adresate de sutele de jurnalişti care au venit din toată lumea. Pe deasupra era vorba de o situaţie fără precedent, nouă, „inedită”. Cum aţi reuşit să gestionaţi acea situaţie?

– Era necesar să se explice motivele renunţării, dar şi ce avea să se întâmple în ultimele zile ale pontificatului Papei Benedict al XVI-lea. Apoi trebuie explicat ce este „scaunul vacant”. După aceea erau adunările dinainte de Conclav şi Conclavul însuşi. Am încercat să gestionez aceste etape cu o anumită ordine pentru a face să se înţeleagă mai bine evenimentele.

– Cine erau interlocutorii Dvs în Curie?

– Cea mai mare muncă în acel timp a fost aceea de a căuta încontinuu izvoarele pentru a răspunde la întrebările pe care jurnaliştii mi le adresau. Până la 28 februarie era secretarul de stat, Cardinalul Tarcisio Bertone, care a asumat rolul de camerier. Alţi interlocutori au fost decanul Colegiului Cardinalilor, substitutul secretariatului de stat, secretarul Guvernoratului, jandarmeria, Prefectura Casei Pontificale, textele juridice, istoricii, mai ales pentru istoria Conclavelor. Adesea trebuia să le spun jurnaliştilor: „Eu nu ştiu să îţi răspund acum. Îţi voi da răspunsul mâine”, şi pentru a răspunde trebuia să caut persoanele potrivite pentru clarificări. M-au ajutat mult şi părintele Thomas Rosica, CSB, pentru jurnaliştii de limba engleză, şi Mons. José Maria Gil Tamayo, pentru limba spaniolă.

– Cum evaluaţi munca mass-media, care înainte de Conclav au luat în vizor mulţi Cardinali consideraţi papabili?

– În biroul de presă al Vaticanului mi se întâmplă să întâlnesc mulţi jurnalişti cu atitudini diferite. Există persoane extrem de serioase, obiective, care caută adevărul. Apoi există persoane aşa şi aşa, pline de prejudecăţi şi eventual cu o atitudine critică şi negativă faţă de Biserică: unii dintre aceştia folosesc informaţiile pentru a discredita Biserica. Nu mă înspăimânt în faţa acestor atitudini, merg pe drumul meu şi încerc să fiu obiectiv. Le furnizez tuturor contribuţia mea pentru a înţelege şi a ajuta să facă bine munca. După care fiecare are responsabilitatea pentru ceea ce scrie.