Liturghie de mulţumită pentru canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea
28.04.2014, Vatican (Catholica) - Astăzi, de la 10AM, în Piaţa San Pietro, Cardinalul Angelo Comastri, Vicar general al Sanctităţii sale pentru Cetatea Vaticanului şi arhipreot al Bazilicii Vaticane, a prezidat Liturghia de mulţumire pentru canonizarea Papei Ioan Paul al II-lea. Înainte a rostit un salut Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia, Polonia, care a fost mulţi ani secretarul noului sfânt.
„Ieri”, a spus el, adresându-se miilor de persoane venite în Piaţă, „doi Fericiţi Papi au fost înscrişi între Sfinţi: primul a fost Ioan al XXIII-lea, fiu al Italiei, care şi-a meritat titlul de ‘Papa cel bun’. El a anunţat Conciliul Vatican II, acum mai bine de o jumătate de secol. Al doilea dintre sfinţi, Papa Ioan Paul al II-lea, fiu al Poloniei, Papa Milostivirii Divine, a dat viaţă deciziilor Conciliului şi a condus Biserica în cel de-al treilea mileniu”, a mai amintit Cardinalul Dziwisz.
„Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest dublu dar. Îi mulţumim pentru extraordinara mărturie de iubire şi de slujire adusă de ambii păstori. […] Pentru acest dublu dar îi mulţumim din inimă Papei Francisc. Să îi mulţumim deoarece în chiar primul an al pontificatului său a luat decizia canonizării predecesorilor săi, alegând ca dată Duminica Milostivirii Divine”, a adăugat Cardinalul polonez, care şi-a încheiat intervenţia mulţumind în numele compatrioţilor săi „Italiei şi tuturor locuitorilor ei pentru primirea făcută lui Karol Woktyla acum mulţi ani, ca Episcop şi Papă, când a venit în Roma ‘dintr-o ţară îndepărtată’. Italia a devenit a doua lui patrie. Astăzi Papa Ioan Paul al II-lea sigur o binecuvântează de sus, după cum binecuvântează şi Polonia şi toată lumea.”
Cardinalul Comastri a amintit la predică cuvintele Papei Ioan Paul al II-lea: „Sfinţii nu ne cer să îi aplaudăm; ne cer în schimb să îi imităm”. I-a îndemnat pe pelerini să îl imite deci pe noul sfânt, care a avut „curajul să apere deschis credinţa în Isus într-o vreme a ‘apostaziei tăcute din partea oamenilor care aveau tot ce le trebuia şi care trăiau ca şi cum Dumnezeu nu ar exista'”; a avut şi curajul „de a apăra familia, de a apăra viaţa umană, de a apăra pacea”. A amintit şi de întâlnirile Pontifului polonez „cu tinerii pentru a-i elibera de cultura golului şi a efemerului şi pentru a-i invita să îl primească pe Cristos, lumina vieţii şi singurul care poate aduce bucurie deplină inimii umane”.
