Papa Francisc: Biserica nu este o şcoală de religie
06.05.2014, Vatican (Catholica) - Creştinul care nu dă mărturie devine steril, ca pomul fără roade, a spus Papa Francisc la predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 6 mai 2014, dimineaţă în Capela Casei Sf. Marta din Vatican. Pontiful s-a oprit îndelung asupra paginii din cartea Faptele Apostolilor în care este descris martiriul Sfântului Ştefan şi a spus că Biserica nu este o şcoală, „o universitate de religie”, ci poporul care crede şi îl urmează pe Isus, citim pe situl Radio Vatican.
„Martiriul lui Ştefan urmează modelul martiriului lui Isus”, a remarcat Papa Francisc. Şi Ştefan, asemenea lui Isus, s-a confruntat cu „invidia celor de la conducere care căutau să-l elimine”. Şi pentru el au existat „martori falşi” care au depus mărturie la „un proces făcut în grabă”. Ştefan îi avertizează că în acest fel ei opun rezistenţă Duhului Sfânt, cum a spus Isus. Dar „aceşti oameni”, a arătat Papa Francisc, „nu aveau linişte, nu aveau inima în pace”: inima lor era locuită de ură. Iată de ce, la cuvintele lui Ştefan, erau plini de mânie. Această ură a fost semănată în inimile lor de diavol: „este ura diavolului împotriva lui Cristos”.
Mânia diavolului, „care a făcut ce a dorit cu Isus Cristos, în timpul pătimirii Sale, acum se repetă în viaţa lui Ştefan”. În martiriu se vede fără umbră de îndoială „această luptă dintre Dumnezeu şi diavol”. Pe de altă parte, Isus a spus ucenicilor Săi că trebuie să se bucure când sunt prigoniţi din cauza numelui Său. „A fi prigonit, a fi martir, a-ţi da viaţa pentru Isus este una dintre Fericirile” Evangheliei. Iată de ce, a continuat Papa, „diavolul nu poate să vadă sfinţenia unei Biserici sau sfinţenia unei persoane fără să facă nimic”. Este ceea ce face cu Ştefan, dar el moare ca Isus: iertându-i pe cei care i-au luat viaţa.
„‘Martiriu’ este traducerea cuvântului grec care înseamnă şi ‘mărturie’. De aceea, putem spune că pentru un creştin calea lui merge pe urmele acestei mărturii, pe aceste urme ale lui Isus, pentru a da mărturie despre El şi, de atâtea ori, această mărturie sfârşeşte prin jertfa vieţii. Nu poţi înţelege un creştin care nu este mărturisitor, care nu dă mărturie. Noi nu suntem o religie de idei, de teologie abstractă, de lucruri frumoase şi porunci. Nu, noi suntem un popor care îl urmează pe Isus Cristos şi dă mărturie – dar vrea să dea mărturie pentru Isus Cristos – şi această mărturie ajunge uneori la jertfa vieţii.”
După uciderea lui Ştefan, se citeşte în Faptele Apostolilor, „a izbucnit o persecuţie puternică împotriva Bisericii din Ierusalim”. Aceşti oameni se simţeau puternici şi diavolul îi îndemna să facă aceste lucruri, astfel încât „creştinii s-au împrăştiat în regiunea Iudeii şi Samariei”. Persecuţia, a observat Pontiful, i-a făcut pe creştini să meargă departe, şi acolo unde ajungeau dădeau mărturie despre Isus. În acest fel a început „misiunea Bisericii”. Mulţi s-au convertit la ascultarea acestor oameni. Unul dintre Sfinţii Părinţi ai Bisericii, a continuat Papa, explică această realitate spunând că „sângele martirilor este sămânţa creştinilor”. Ei au predicat credinţa prin mărturia vieţii.
„Mărturia atât în viaţa de fiecare zi, şi cu unele dificultăţi, precum şi în timpul persecuţiei, prin moarte, este întotdeauna aducătoare de roade. Biserica este rodnică şi mamă când dă mărturie despre Isus Cristos. În schimb, când Biserica se închide în ea însăşi, se crede – să spunem astfel – o universitate de religie, cu atâtea idei frumoase, cu temple impunătoare, cu multe muzee, cu atâtea lucruri atrăgătoare, dar nu dă mărturie, devine sterilă. La fel şi creştinul. Creştinul care nu dă mărturie rămâne steril, fără să-şi dea viaţa pe care a primit-o de la Isus Cristos.”
Ştefan era plin de Duh Sfânt. „Nu putem da mărturie fără prezenţa Duhului Sfânt în noi. În momentele grele, când trebuie să alegem calea cea bună, când trebuie să spunem nu la atâtea lucruri care, probabil, încearcă să ne seducă, să ne rugăm la Duhul Sfânt, şi El ne întăreşte ca să mergem pe calea mărturiei”. „Privind aceste două imagini – Ştefan care moare şi lumea, creştinii care fug în toate părţile din cauza prigoanei violente – să ne întrebăm: cum este mărturia mea? Sunt un creştin mărturisitor al lui Isus sau un simplu număr dintr-o sectă? Sunt aducător de roade pentru că dau mărturie, sau rămân steril pentru că nu sunt capabil să-l las pe Duhul Sfânt să mă ducă înainte în vocaţia mea creştină?”
