Papa Francisc: Evlavia este sinonim cu destăinuirea filială faţă de Dumnezeu
05.06.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a dedicat audienţa generală de miercuri, 4 iunie 2014, unui alt dar al Duhului Sfânt, evlavia, „care de atâtea ori este greşit înţeles sau considerat în mod superficial”. Ca dar al Spiritului Sfânt, evlavia „indică apartenenţa noastră la Dumnezeu şi legătura noastră profundă cu El, o legătură care dă sens întregii noastre vieţi şi care ne menţine tari, în comuniune cu El, chiar şi în momentele mai dificile şi frământate”. Pontiful le-a explicat zecilor de mii de pelerini adunaţi în Piaţa San Pietro că această uniune nu este şi nu trebuie să fie o datorie sau o impunere, ci un schimb, „o legătură care vine dinăuntru. Este vorba despre o relaţie trăită cu inima: este prietenia noastră cu Dumnezeu, dăruită nouă de Isus, o prietenie care schimbă viaţa noastră şi ne umple de entuziasm, de bucurie”.
„Pentru aceasta, darul evlaviei trezeşte în noi înainte de toate recunoştinţa şi lauda. De fapt, acesta este motivul şi sensul cel mai autentic al cultului nostru şi al adoraţiei noastre. Atunci când Duhul Sfânt ne face să percepem prezenţa Domnului şi toată iubirea Sa faţă de noi, ne încălzeşte inima şi ne stimulează aproape natural la rugăciune şi la celebrare. Aşadar, evlavia este sinonim cu spiritul religios autentic, cu destăinuirea filială faţă de Dumnezeu, cu acea capacitate de a-l ruga cu iubire şi simplitate care este proprie persoanelor smerite cu inima.”
Acest dar, care ne face să trăim ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu, ne ajută şi să revărsăm această iubire asupra celorlalţi şi să-i recunoaştem ca fraţi. „Şi atunci cu adevărat vom fi mişcaţi de sentimente de evlavie – nu de pietism! – faţă de cel care este lângă noi şi faţă de cei pe care îi întâlnim în fiecare zi. De ce spun nu de pietism? Pentru că unii cred că a fi pios înseamnă a închide ochii, a avea o faţă de iconiţă sau de sfânt”. Darul evlaviei înseamnă în schimb „a fi cu adevărat capabili de a ne bucura cu cel care se bucură, de a plânge cu cel care plânge, de a fi aproape de cel care este singur sau neliniştit, de a corecta pe cel care este în greşeală, de a mângâia pe cel care este trist, de a primi şi a ajuta pe cel care este în necesitate”.
Există de asemenea „un raport foarte strâns între darul evlaviei şi blândeţe. Darul evlaviei pe care ni-l dă Duhul Sfânt ne face blânzi, ne face liniştiţi, răbdători, în pace cu Dumnezeu, în slujba celorlalţi cu blândeţe”. Sfântul Părinte a încheiat citând din Scrisoarea către Romani: „Căci toţi cei care sunt călăuziţi de Duhul lui Dumnezeu sunt fiii lui Dumnezeu, pentru că nu aţi primit un Duh de sclavie, ca să vă fie din nou teamă, ci aţi primit Duhul înfierii prin care strigăm ‘Abba, Tată!'” (Romani 8,14-15). „Să îi cerem Domnului ca darul Duhului Său să poată învinge teama noastră, nesiguranţele noastre, chiar şi spiritul nostru neliniştit, nerăbdător, şi să ne poată face martori bucuroşi ai lui Dumnezeu şi ai iubirii Sale, adorându-l pe Domnul în adevăr şi chiar în slujirea aproapelui cu blândeţe şi cu zâmbetul pe care tot Duhul Sfânt ni-l dă în bucurie.
