Jubileul de argint al pr. Kapor János la Timişoara
17.06.2014, Timişoara (Catholica) - Vineri, 13 iunie 2014, în sărbătoarea Sfântului Anton de Padova, părintele paroh Kapor János, paroh în comunitatea parohială Timişoara II Fabric şi-a sărbătorit jubileul de douăzeci şi cinci de ani de preoţie în mijlocul parohiei încredinţate, al confraţilor întru preoţie şi al tuturor cunoscuţilor din Timişoara. Momentul de mulţumire adusă Bunului Dumnezeu pentru anii slujirii sacerdotale a fost onorat de prezenţa unui impresionant număr de preoţi şi de credincioşi, Sfânta Liturghie solemnă fiind celebrată începând la orele 18.00 în biserica Sfânta Fecioară Maria (Millennium) din cartierul timişorean Fabric.
La altarul Jertfei Euharistice au urcat, împreună cu pr. Kapor, colegii de studii, sfinţiţi la Alba Iulia, la 25 iunie 1989, împreună cu jubiliarul: pr. Simon Ciubotaru, paroh de Reşiţa II „Preasfânta Treime”, pr. Ioan Ciuraru, paroh de Pâncota şi nu în ultimul rând Mons. László Wonerth, canonic catedral şi paroh de Timişoara VII Freidorf. Din partea Ordinariatului Episcopal au participat Mons. Johann Dirschl, Vicar general şi pr. Nikola Lauš, cancelar diecezan. Din Dieceza vecină, de Szeged, a participat Mons. Konde Lajos, prepozit al Capitlului Catedral din Szeged. Încă de la început, părintele i-a salutat pe cei prezenţi în cele patru limbi în care se desfăşoară pastoraţia din această parohie: română, maghiară, germană şi italiană. La rândul său, părintele a fost salutat şi felicitat de doi membri ai comunităţii o fetiţă şi un adult. Predica a fost rostită în limba română de pr. Andreas Reinholz, paroh al bazilicii din Maria-Radna şi în limba maghiară de pr. Kobor György, unul dintre foştii parohi unde pr. Kapor a activat ani îndelungaţi în calitate de capelan (Timişoara IV Iosefin), respectiv parohul comunităţii de origine a părintelui Kapor, oraşul Ciacova.
Părintele Reinholz a reliefat anii slujirii comune în parohia Iosefin, dar şi legătura mai tinerilor preoţi ai acelei comunităţi cu Arhiepiscopul titular, păstorul de pie memorie E.S. Adalber Boros, Episcop clandestin şi mărturisitor al credinţei catolice în temniţele comunismului. Cu toţii, cinstitori sinceri şi fervenţi ai Sfintei Fecioare Maria, au putut lucra şi contribui la binele spiritual al credincioşilor lor. Întreaga Liturghie, celebrată în limbile română, maghiară, germană şi italiană, a fost înfrumuseţată de domnul organist, prof. Emil Dumitresc, împreună cu familia şi cu corul de bărbaţi al parohiei Timişoara IV Iosefin. La finalul Sf. Liturghii părintelui i-a fost transmis salutul Excelenţei Sale Martin Roos, Episcop de Timişoara, din partea căreia i-a fost înmânată şi medalia diecezană Sf. Gerhard, de argint, pentru merite deosebite în pastoraţie. Cu aceiaşi ocazie, părintele Vicar general Mons. Johann Dirschl a binecuvântat crinii şi copii, binecuvântare acordată prin mijlocirea Sf. Anton de Padova, sfânt cinstit în mod cu totul deosebit în biserica din Timişoara-Fabric.
Din partea comunităţii greco-catolice timişorene a participat şi concelebrat pr. Răzvan Oprişa, fiind prezent în asistenţă şi un reprezentant al parohiei reformate vecine. Prezenţi la momentul euharistic jubiliar de aducere de mulţumire au fost şi reprezentanţi ai Consulatului Italiei la Timişoara, ai Serviciului de Ajutor Maltez, ai Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, numeroşi cunoscuţi prieteni, dar nu în ultimul rând şi ai ordinelor religioase feminine din Timişoara. La final, credincioşii prezenţi au primit binecuvântarea finală de la toţi cei patru preoţi jubiliari concelebranţi. Bunul Dumnezeu să îi binecuvânteze pe slujitorii săi şi să îi ţină şi de acum înainte în slujirea sa spre salvarea sufletelor celor încredinţaţi păstoririi lor. (text & foto: Claudiu Călin)