Hramul Paraclisului Sfântul Ilie Tesviteanul de la Mănăstirea Preasfânta Treime din Giroc
29.07.2014, Lugoj (Catholica) - Comunitatea Monastică Preasfânta Treime din localitatea Giroc, judeţul Timiş, a sărbătorit în 20 iulie 2014 hramul Paraclisului Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, icoana vetero-testamentară a monahilor. Programul liturgic a început sâmbătă seara cu Vecernia solemnă şi Acatistul Sfântului. Au participat în rugăciune a pr. Gabriel Buboi, rectorul Colegiului Pontifical „Pio Romeno” din Roma, şi pr. Inocenţiu Lung, paroh din Coşteiu, citim pe BRU.ro.
Duminică dimineaţa monahii au celebrat Utrenia, apoi pr. ieromonah Isaac a prezentat icoana ridicării la cer a Sf. Ilie pelerinilor veniţi din mai multe localităţi din Eparhia de Lugoj. Sfânta Liturghie a fost pontificată de pr. egumen Atanasie, alături de pr. Alexandru Ploştinaru, vicar judecătoresc eparhial şi paroh de Peciu; pr. Cristian Chişvasi, paroh de Vărădia (judeţul Caraş); pr. Ovidiu Rănescu, paroh de Şanoviţa; şi pr. ieromonah Isaac. Respectivii parohi au venit împreună cu credincioşii comunităţilor pe care le păstoresc. Răspunsurile au fost date de fratele Ieremia, novice rasofor, şi de Grupul Vocal „Irene”, dirijat de doamna Jeanne-Marie Creţescu. Pricesnele şi cântările de după Liturghie au fost interpretate de Corul Vicariatului Greco-Catolic de la parohia Sf. Iosif din Timişoara, condus de Doina Boşca.
De asemenea, au fost prezente călugăriţele din următoarele Congregaţii: Surorile de Caritate „Sfânta Ioana Antida” din Lugoj, Congregaţia Fiicelor Sfântului Francisc de Assisi din Timişoara şi Ordinul Terţiarelor Carmelitane din Timişoara. Predica pr. Atanasie a fost o exortaţie la trăirea vocaţiei creştine a sfinţeniei prin mijlocirea Sf. Ilie. Legând figura profetului de pericopa evanghelică a zilei (Luca 4,22-30), părintele i-a invitat pe credincioşi să se aşeze alături de Cristos în Casa Tatălui şi să-şi deschidă inimile şi minţile pentru a primi Vestea cea Bună: împlinirea Scripturii, conform profeţiei lui Isaia (61,1-3), în persoana lui Isus din Nazaret. Urmând viaţa Mântuitorului, creştinul este chemat să se lase condus de Spiritul Sfânt în deşert pentru a experimenta concreteţea realităţii umane şi puterea harului.
După această transformare în Cristos, creştinul este trimis să propovăduiască, să dea mărturie de harul primit în mod gratuit, oferindu-l tuturor celor care au nevoie. Această misiune are loc, după cuvintele Sfântului Părinte Papa Francisc, la periferia societăţii şi a Bisericii, fiind o întâlnire plină de dragoste cu fiii lui Dumnezeu, creaţi după chipul şi asemănarea Sa. Lucrarea Domnului se împlineşte în orice persoană care îşi deschide sufletul şi se lasă modelat după chipul lui Cristos, indiferent de confesiune, statut social, naţionalitate. Trebuie să avem înţelepciunea spirituală pentru a putea contempla, mulţumi şi lăuda pe Domnul pentru planul Său de mântuire, care ne depăşeşte ca mister şi ne îmbrăţişează pe toţi. În încheiere, părintele stareţ a cerut rugăciuni fervente pentru harul sfinţirii tuturora, edificarea mănăstirii şi creşterea vocaţiilor monahale.
După Sfânta Liturghie a urmat agapa fraternă, organizată, după cum este tradiţia, de credincioşii din Giroc şi Timişoara. De la orele 15, pr. Valentin Danciu a ţinut lectio divina cu tematica „Fuga lui Ilie” (3Regi 19,1-18). Citind semnele timpurilor, părintele a relevat similitudinile dintre epoca în care a trăit profetul şi vremurile noastre – situaţia social-politică a lumii, cea a Bisericii şi lupta ei cu dictatura relativismului, idolatria etc. Urmând itinerariului spiritual al lui Ilie, de la episodul uciderii profeţilor lui Baal la pârâul Cherit şi până la Teofania de pe muntele Sinai, părintele a arătat cum fiecare creştin este chemat să experimenteze deşertul interior pentru a-şi purifica imaginea pe care o are despre Dumnezeu, pentru a putea contempla chipul iubitor al Tatălui, revelat în Cristos. Numai după aceasta va putea îndeplini, prin har, cu smerenie şi fidelitate, voia Sa. Sărbătoarea hramului s-a încheiat cu Vecernia de la orele 17, celebrată de pr. Alin Taichiş, paroh de Izvin.



