Manifestul celor cinci Cardinali şi răspunsul Cardinalului Kasper
19.09.2014, Roma (Catholica) - Nu s-a întâmplat niciodată ca un prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei în funcţie să publice în câteva săptămâni două cărţi pentru a declara inadmisibilă orice schimbare a poziţiei Bisericii cu privire la o temă care urmează să fie discutată de un Sinod. A făcut aceasta Cardinalul Gerhard Ludwig Müller, din 2012 la conducerea fostului Sfânt Oficiu, care în iulie a dat la tipar o carte interviu contrară oricărei deschideri la împărtăşanie pentru divorţaţii recăsătoriţi („Speranţa familiei”, editura Ares), iar acum este numele cel mai bine poziţionat printre autorii unei noi lucrări colective intitulate „A rămâne în adevărul lui Cristos” (deja ieşită în SUA, editată în Italia de Cantagalli, ale cărei conţinuturi au fost anticipate ieri de Corriere della Sera).
O semnează împreună cu el alţi patru Cardinali, Carlo Caffarra, Arhiepiscop de Bologna; Raymond Leo Burke, prefect al Signaturii Apostolice, şi emeriţii Walter Brandmüller şi Velasio De Paolis, la care se adaugă Arhiepiscopul Cyril Vasil’, secretar al Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene, şi alţi experţi. Ambele volume sunt în întregime dedicate temei participării la euharistie pentru divorţaţii care trăiesc o a doua unire, declarând-o inadmisibilă. Inedita operaţiune mediatică – ce vede acum adăugându-se pe aceeaşi linie contribuţia Cardinalului Angelo Scola, şi o carte care urmează să iasă a Cardinalului australian George Pell, „ministrul economic” al Vaticanului – este prezentată ca un răspuns la deschiderile amintite în februarie anul acesta de Cardinalul german Walter Kasper, căruia Papa Francisc i-a încredinţat conferinţa introductivă a consistoriului. În faţa tuturor Cardinalilor, Kasper a vorbit despre tema familiei şi în ultima parte a intervenţiei sale articulate a lansat ipoteza – caz cu caz, în condiţii determinate şi după un parcurs penitenţial – posibilităţii de a-i readmite pe divorţaţii recăsătoriţi la împărtăşanie. Conferinţa a provocat multe reacţii printre Cardinali şi ziua următoare, luând cuvântul, Papa Francisc a remarcat-o, spunând că apreciază teologia lui Kasper ca „teologie în genunchi” şi că a găsit în ea „iubirea faţă de Biserică”. În lunile următoare, după publicarea acelui text, interviurile şi intervenţiile s-au înmulţit. Poziţiile s-au polarizat, confruntarea şi ciocnirea s-au dezvoltat în mass-media, aşa cum se întâmplase şi în timpul Conciliului Vatican II.
Papa Francisc, care consideră decisiv mesajul milostivirii, continuă să invite Biserica să iasă din ea însăşi pentru a merge în întâmpinarea bărbaţilor şi femeilor în condiţiile în care trăiesc, a voit ca despre tema familiei să se celebreze două Sinoade: primul, extraordinar, se va ţine de la 5 la 19 octombrie anul acesta. Munca va continua cu implicarea Bisericilor locale şi în octombrie 2015 un nou Sinod, de data aceasta ordinar, va încheia reflecţiile. Vatican Insider l-a intervievat despre aceasta pe Cardinalul Walter Kasper, interviul apărând în traducere pe Ercis.ro.
– În februarie aţi vorbit Cardinalilor despre tema Sinodului şi aţi înaintat o propunere cu privire la posibilitatea împărtăşaniei pentru divorţaţii recăsătoriţi. În ce anume constă?
– Nu am propus o soluţie definitivă, ci – după ce am discutat cu Papa – a pus întrebări şi am oferit consideraţii pentru posibile răspunsuri. Aceasta este tema principală: Sacramentul Căsătoriei este un har al lui Dumnezeu, care face din soţi un semn al harului său şi al iubirii Sale definitive. Însă şi un creştin poate să eşueze şi din păcate astăzi multe căsătorii creştine eşuează. Dumnezeu, în fidelitatea Sa, nu lasă pe nimeni să cadă şi în milostivirea Sa dă fiecăruia care vrea să se convertească o nouă şansă. De aceea Biserica, Sacramentul, adică semnul şi instrumentul milostivirii lui Dumnezeu, trebuie să fie aproape, să ajute, să sfătuiască, să încurajeze. Un creştin în această situaţie are o nevoie specială de harul Sacramentelor. Nu se poate permite a doua căsătorie, dar – aşa cum spuneau Părinţii Bisericii – după naufragiu, o plută pentru a supravieţui. Nu o a doua căsătorie sacramentală, ci mijloacele sacramentale necesare în situaţia sa. Nu este vorba de o soluţie pentru toate cazurile, care sunt foarte diversificate, ci pentru cei care fac tot ceea ce le este cu putinţă în situaţia lor.
– Puneţi în discuţie indisolubilitatea căsătoriei creştine?
– Doctrina despre indisolubilitatea căsătoriei sacramentale se întemeiază pe mesajul lui Isus. Biserica nu are puterea de a o schimba. Acest punct rămâne ferm. O a doua căsătorie sacramentală, în timp ce primul partener este în viaţă, nu este posibilă. Dar trebuie să se distingă doctrina de disciplină, adică aplicaţia pastorală la situaţii complexe. În afară de aceasta, doctrina Bisericii nu este un sistem închis: Conciliul Vatican II învaţă că există o dezvoltare, în sensul unei aprofundări posibile. Mă întreb dacă este posibilă în acest caz o aprofundare asemănătoare cu aceea care a avut loc în ecleziologie: chiar dacă Biserica Catolică este adevărata Biserică a lui Cristos, există elemente de eclezialitate şi în afara graniţelor instituţionale ale Bisericii Catolice. În anumite cazuri, nu s-ar putea recunoaşte şi într-o căsătorie civilă elemente ale căsătoriei sacramentale? De exemplu, angajarea definitivă, iubirea şi îngrijirea reciprocă, viaţa creştină, angajarea publică ce nu există în cuplurile de fapt?
– Cum aţi primit ieşirea acestei noi cărţi cu contribuţiile a cinci Cardinali între care prefectul Müller?
– Am rămas surprins. Abia astăzi am fost informat de jurnalişti despre aceasta: lor le-a fost trimis textul, mie nu. În toată viaţa mea academică un asemenea lucru nu mi s-a întâmplat niciodată.
– S-a întâmplat altă dată, în istoria recentă a Bisericii, ca nişte Cardinali să intervină cu această modalitate organizată şi publică înainte de un Sinod?
– În timpul Conciliului Vatican II şi în perioada postconciliară existau rezistenţe ale unor Cardinali faţă de Papa Paul al VI-lea, chiar din partea prefectului Sfântului Oficiu de atunci. Însă – dacă sunt bine informat – nu cu această modalitate organizată şi publică. Dacă ei, Cardinalii, care sunt cei mai apropiaţi colaboratori ai Papei, intervin în acest mod, cel puţin în ceea ce priveşte istoria mai recentă a Bisericii, suntem în faţa unei situaţii inedite.
– Ce vă aşteptaţi să se întâmple în următoarele săptămâni, în timpul dezbaterii sinodale?
– Sper ca să putem avea un schimb sincer şi liniştit de experienţe pastorale, de argumente, într-o atmosferă de ascultare. Nu răspunsuri prefabricate, ci clarificări ale lui status quaestionis şi apoi este un an întreg pentru discuţia la nivel local, înainte de deciziile din 2015.
– După părerea Dvs Papa Francisc vorbeşte prea mult despre milostivire?
– Cum este posibil a vorbi prea mult despre o temă care este centrală în Vechiul şi în Noul Testament? Desigur, milostivirea nu este în contradicţie cu doctrina, pentru că ea însăşi este un adevăr revelat şi nu elimină poruncile Domnului, însă este o cheie hermeneutică pentru interpretarea lor. Deja Papa Ioan al XXIII-lea la deschiderea Conciliului a spus: «Astăzi Biserica trebuie să folosească medicamentul milostivirii în loc să ia în mâini armele rigorii». Aşadar milostivirea este tema centrală a epocii conciliare şi postconciliare a Bisericii Catolice.
