Ar putea o femeie să conducă Consiliul Pontifical pentru Familie?
25.09.2014, Vatican (Catholica) - Papa Francisc şi grupul de nouă Cardinali care îl consiliază cu privire la reforma Curiei analizează serios tema laicilor şi a familiei. Aceasta înseamnă că reflecţiile lor analizează, între altele, problema locului femeilor în societate şi în Biserică, şi mişcările de tineret şi de laici. În ziua de 16 septembrie 2014, în Vatican, cu ocazia conferinţei despre Întâlnirea Mondială a Familiilor din Philadelphia, din perioada 22-27 septembrie 2015, Arhiepiscopul Vincenzo Paglia, preşedintele Consiliului Pontifical pentru Familie, a vorbit pentru Aleteia.org despre rolul laicilor în Biserică şi în conducerea unui important organism al Curiei Romane.
– Cum îi poate sprijini Biserica Catolică pe laici, astfel încât ei să aibă un rol activ în actualele reflecţii cu privire la provocările cu care se confruntă familiile?
– Este indispensabil pentru noi să invităm familiile să intre mai deplin în viaţa Bisericii. Pentru a ajunge la aceasta, trebuie să spunem: Tineri, fiţi mai curajoşi în angajamentul vostru! Părinţi, nu uitaţi rolul vostru de educatori! Nu aşteptaţi să fiţi fericiţi dacă aveţi o atitudine închisă. Bunicii nu trebuie să fie îndepărtaţi, ci mai degrabă descoperiţi pentru importanţa lor în a transmite moştenirea culturală. Aceasta am putea-o numi o primăvară a familiei, începând cu un nou angajament al Bisericii.
– Există obstacole în calea acestui angajament?
– Doresc ca familiile să se elibereze de „familism” iar comunităţile creştină să lase în urmă „clericalismul”. Aşadar, este nevoie de osmoză. Trebuie să facem evenimentele din parohii şi Dieceze mai dinamice pentru ca membrii familiei să fie mai deschişi faţă de lume şi faţă de Biserică.
– Care este rolul femeilor?
– Trebuie să ne deschidem ochii spre un rol mai activ pentru femei. De multe ori rolul femeilor este marginalizat. Înţelepciunea lor este izolată. Spun aceasta privind la situaţia reală din diferite ţări. Nu există nici o îndoială că femeile trebuie să primească un rol mai puternic în fiecare domeniu al vieţii umane: în politică, în Biserică, în administraţie, în conducere. De aceea este indispensabilă o revigorare a familiei.
– Este Biserica Catolică gata să accepte un tată sau o mamă de familie la conducerea unui departament, de exemplu a Consiliului Pontifical pentru Familie?
– Este categoric nevoie de aşa ceva. Eu mă voi concentra pe a crea o mai mare prezenţă a familiilor în Consiliul Pontifical pentru Familii, mai mare decât este astăzi. Nu există nici o îndoială. Cred că este necesar ca laicii să fie în mai multe roluri de conducere într-un departament cum este cel pentru familie.
– Aşadar, putem aştepta numirea cuiva?
– Categoric, în funcţii importante. Dar structura Bisericii nu este direct aplicabilă obişnuitelor structuri sociale. Când Sfinţii Grigore cel Mare, Ambrozie şi Ciprian au înţeles că urmau să fie făcuţi Episcopi, au fugit. Aşadar, această strădanie de a ţine de poziţii de conducere – aş reduce-o.