Prima reuniune la Chambésy a comisiei speciale interortodoxe
10.10.2014, Roma (Catholica) - După ce s-a terminat revizuirea, cu recitirea proiectelor de documente întocmite în 1986 în timpul celei de-a treia conferinţe panortodoxe preconciliare a început lungul drum care ar trebui să ducă la convocarea, în 2016, a sfântului şi marelui Conciliu al Bisericii Ortodoxe. Reuniunea comisiei speciale interortodoxe care are misiunea de a pregăti evenimentul, desfăşurată de la 30 septembrie la 3 octombrie la centrul ortodox al Patriarhiei de Constantinopol din Chambésy, la nord de Geneva, a tratat, printre altele, chestiunea raporturilor intercreştine ţinând cont – se citeşte într-o notă difuzată de Departamentul pentru relaţiile ecleziastice externe al Patriarhiei de Moscova – de schimbările semnificative care au avut loc în ultimele decenii într-un anumit număr de denominaţiuni protestante. În următoarele întâlniri comisia va continua să lucreze la modificările necesare la textele proiectelor elaborate anterior.
La reuniune au fost prezente delegaţiile Patriarhiilor de Constantinopol, Alexandria, Antiohia, Ierusalim, Moscova, Georgia, Serbia, România, Bulgaria şi ale Bisericilor Ortodoxe din Cipru, Grecia, Albania şi Polonia. Lucrările s-au desfăşurat sub preşedinţia Mitropolitului de Pergam, Ioannes (Zizioulas). Primaţii Bisericilor Ortodoxe, care s-au întâlnit la Fanar de la 6 la 9 martie, au fost cei care au convocat această primă întâlnire pregătitoare, cu obiectivul de a intensifica această confruntare: „O comisie specială interortodoxă – afirma mesajul final al adunării – va începe lucrările sale din septembrie 2014 şi le va termina pentru Paştele din 2015. Va urma o conferinţă panortodoxă preconciliară în prima jumătate a anului 2015. Toate deciziile, fie în timpul Conciliului fie în fazele pregătitoare pentru el, vor fi luate prin consens. Sfântul şi marele Conciliu al Bisericii Ortodoxe va fi convocat de Patriarhul ecumenic la Constantinopol în anul 2016, afară de cazul în care nu se întâmplă ceva neprevăzut.”
Spunând de la început că „viitorul Sinod nu poate să fie numit ecumenic şi nici să fie pus pe acelaşi plan al celor şapte Concilii ecumenice pe care este întemeiată sfânta noastră credinţă ortodoxă”, Mitropolitul de Volokolamsk, Hilarion (Alfeyev), preşedinte al Departamentului pentru relaţiile ecleziastice externe al Patriarhiei de Moscova, a intervenit pentru a ura ca acest Conciliu panortodox să fie „un eveniment care să unească Bisericile noastre şi să permită să se clarifice poziţiile comune cu privire la unele probleme de actualitate”. De aici importanţa procesului de pregătire şi a reexaminării textelor documentelor deja redactate care ar trebui, conform lui Hilarion, „nu numai revăzute ci şi profund modificate, pentru a le face într-adevăr de actualitate”. Cât priveşte relaţiile intercreştine, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Ruse a spus că va trebui să se ţină cont de „schimbările semnificative” produse în aceşti ultimi ani într-un „mare număr de comunităţi protestante membri ai Consiliului Ecumenic al Bisericilor, dintre care multe au ales calea liberalizării doctrinei şi moralei. Noi practic am încetat să dialogăm cu mare parte dintre aceste Biserici.” Clară referinţa la deschiderile protestanţilor spre preoţia şi episcopatul feminin, spre căsătoria dintre persoane de acelaşi sex şi hirotonirea homosexualilor la preoţie. Despre dialogul dificil, din diferite motivaţii, cu alţi componenţi ai lumii creştine, a vorbit în schimb Mitropolitul de Messinia, Chrysostomos, din Biserica Ortodoxă din Grecia.
Conform ecleziologiei ortodoxe, Conciliul Episcopilor constituie forma cea mai ridicată de comuniune interortodoxă şi de exprimare a unităţii Bisericii universale. De altfel, urmând tradiţia apostolică, Biserica s-a străduit mereu să reglementeze chestiunile importante din propria existenţă într-un spirit conciliar. Începând din secolul al XX-lea, fenomenul diasporei ortodoxe (milioane de persoane au fost constrânse să părăsească patria lor din cauza migraţiilor în masă, dar şi a modificărilor graniţelor care au urmat după primul şi al doilea război mondial) şi crearea de noi Biserici autocefale au comportat necesitatea unei dezbateri panortodoxe, şi cu privire la chestiuni practice precum aplicarea comună a disciplinei ecleziale privind postul, căsătoria creştină şi impedimentele canonice la căsătorie, precum şi dezvoltarea instruirii teologice şi a pelerinajelor ortodoxe, în afară de raporturile ecumenice şi interreligioase.
Primul act legat de pregătirea sfântului şi marelui Conciliu al Bisericii Ortodoxe este conferinţa desfăşurată la Rodi, în Grecia, între 24 septembrie şi 1 octombrie 1961. Cu acea ocazie a fost stabilită lista temelor din agendă: credinţă şi dogmă, cult divin, administraţie şi disciplină ecleziastică, relaţiile Bisericilor Ortodoxe între ele, relaţii dintre Biserica Ortodoxă cu restul lumii creştine, ortodoxia în lume, chestiuni teologice comune, probleme sociale. O listă care treptat a fost actualizată şi făcută mai actuală în decursul timpului. De atunci, între Rodi şi Chambésy, unde are sediu secretariatul pentru pregătirea conciliului Bisericii Ortodoxe, s-au ţinut alte trei conferinţe panortodoxe (în 1963, 1964 şi 1968), patru conferinţe panortodoxe preconciliare (în 1976, 1982, 1986 şi 2009) şi diferite reuniuni ale comisiei interortodoxe pregătitorii, dintre care ultima în februarie 2011, încheiată fără rezultate în ceea ce priveşte chestiunea autocefaliei şi modul de a o proclama, dar şi unele cereri de ridicare, înscriere sau includere referitoare la dipticele ortodoxe, adică lista pe baza căreia se face pomenirea primaţilor Bisericilor locale în timpul liturgiilor şi se stabileşte rangul lor în protocolul eclezial oficial.
Mult mai rodnică a fost în schimb a patra conferinţă panortodoxă preconciliară, în iunie 2009, când, pentru a rezolva problema organizării diasporei, a fost decisă crearea în unele regiuni a unor adunări episcopale compuse din toţi Episcopii recunoscuţi drept canonici pe aceste teritorii, cu scopul de a manifesta unitatea Bisericii Ortodoxe, a promova cooperarea în diferitele domenii ale lucrării pastorale şi a susţine interesele comunităţilor. Sinodalitate, consens, unitate „cu o singură gură şi o singură inimă”: chiar şi în dificultăţile misiunii, acestea rămân principiile şi obiectivele marelui conciliu. (material tradus de pr. Mihai Pătraşcu după L’Osservatore Romano, 10 octombrie 2014)
