Sinod 2014: Trebuie clarificări privind controlul naşterilor
10.10.2014, Vatican (Catholica) - Un cuplu căsătorit din Brazilia a subliniat în faţa Papei Francisc şi a participanţilor la Sinodul Episcopilor dedicat familiei, ce se desfăşoară în Vatican între 5 şi 19 octombrie, faptul că Biserica trebuie să înceteze să dea „sfaturi contradictorii” privitor la controlul naşterilor şi să îi ajute pe catolici să urmeze învăţătura Bisericii împotriva contracepţiei. La sesiunea de joi dimineaţa, despre provocările pastorale privind deschiderea faţă de viaţă, Arturo şi Hermelinda Zamberline au vorbit despre problema contracepţiei. Şi-au încheiat intervenţia cu apelul la sprijinirea catolicilor astfel încât să înţeleagă şi să respecte Humanae Vitae, enciclica Papei Paul al VI-lea, din 1968, care prezintă învăţătura Bisericii privind controlul naşterilor.
Cuplul, căsătorit de 41 de ani şi având trei copii, conduce la nivelul ţării mişcarea catolică internaţională „Echipele Maicii Domnului”. Afirmând că „sfaturile contradictorii doar agravează confuzia” credincioşilor, cei doi au susţinut că „dacă cuplurile, precum şi clerul, ar putea găsi măcar lumină şi sprijin, deja ar fi o mare încurajare”. „Cerem magisteriului să dea preoţilor şi credincioşilor liniile majore ale învăţăturii pastorale pentru a-i ajuta pe oameni să adopte şi să respecte principiile din Humanae Vitae”, au spus soţii. „Trebuie să admitem fără teamă că numeroase cupluri catolice, chiar şi cele care caută să îşi trăiască cu seriozitate căsătoria, nu se simt obligate să folosească doar metodele naturale” de control a naşterilor, acceptate de Biserică.
Participând la Sinod ca auditori fără drept de vot, cei doi brazilieni au vorbit despre ritmul rapid al vieţii de astăzi, care face mai dificil să găseşti timp pentru a învăţa metodele naturale de planificare familială. Faptul că aceste metode naturale au fost explicate greşit şi sunt slab practicate face ca ele să aibă o „reputaţie nedreaptă”, fiind percepute ca „de neîncredere” şi „nesigure”. Cuplurile căsătorite, în marea lor majoritate, nu resping folosirea altor mijloace contraceptive, în general neconsiderându-le ca „o problemă morală”.
Unul dintre cei trei preşedinţi ai Sinodului, Cardinalul Andre Vingt-Trois de Paris, a afirmat că este necesar să se încurajeze o „mentalitate deschisă faţă de viaţă, pentru a contracara mentalitatea contraceptivă şi răspândirea modelului antropologic individualist” care, în anumite ţări, „a condus la o puternică scădere demografică, consecinţele sociale şi umane nefiind încă suficient înţelese azi”.
